Ce prevede contractul colectiv de muncă al salariaților din sănătate

460
1
Ce prevede contractul colectiv de muncă al salariaților din sănătate - medicdefamilieconsult-1345824956.jpg
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că a agreat conținutul contractului colectiv de muncă la nivelul de grup de unități al ministerului și al unităților din subordine. Mai exact, principalii beneficiari ai acestui contract sunt angajații din sistemul sanitar. Conform sursei citate, documentul a fost discutat în mai multe întâlniri cu reprezentanții organizațiilor sindicale, care au fost de acord cu prevederile acestuia. Până la semnarea contractului, conținutul acestuia este făcut public, pe pagina oficială a ministerului Sănătății, www.ms.ro, pentru a asigura transparența negocierilor, dar și pentru a furniza o bază de plecare pentru toate negocierile colective la nivel de unitate, ce vor avea loc în urma cerințelor legii.

Potrivit MS, prevederile acestui contract se aplică și produc efecte în toate unitățile sanitare indiferent de forma de organizare, de proveniența capitalului, de modul de finanțare și de caracterul activității. În contractul colectiv de muncă publicat pe pagina ministerului se arată că salariații ar trebui să plătească o contribuție pentru desfășurarea negocierilor colective, care să nu fie mai mică de 0,6% din salariu, dar care să nu depășească valoarea contribuției sindicale. De asemenea, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, înainte de angajare se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile, în cazul funcțiilor de execuție, și de cel mult 120 de zile pentru funcțiile de conducere. Contractul mai prevede ca în cazul în care Ministerul Sănătății va iniția acte normative de concediere colectivă, angajatorul să acorde salariaților concediați compensații bănești. Astfel, cei cu o vechime de până în cinci ani vor primi cinci salarii brute lunare, pentru o vechime între 5 și 10 ani - 12 salarii brute lunare, iar pentru cei care au o experiență mai mare de 10 ani, 24 de salarii brute lunare. 


Comentează știrea

christian louboutin cinderella shoes price
28 februarie 2014
christian louboutin cinderella shoes price

christian louboutin so kate look alike Stiri Sănătate : Ce prevede contractul colectiv de muncă al salariaților din sănătate | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin cinderella shoes price http://therainbowranch.com/images/christian-louboutin-knockoffs.asp

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Sănătate : Dieta ideală pentru vremea caniculară
Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Sănătate : Concurs  de angajare la Spitalul Județean
Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Sănătate : Rețete pentru pici
Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Sănătate : Porția de natură
Pagina a fost generata in 1.3677 secunde