Centrul medical din Constanța cu servicii precum cele de peste hotare

1096
1

Articole de la același autor

Constănțenii nu trebuie să plece în Capitală sau peste hotare, pentru a fi operați de profesioniști de cel mai înalt nivel, cu dotări de ultimă generație. Găsesc toate acestea în Spitalul MEDSTAR 2000, o unitate medicală cu tradiție deja în Constanța, subliniază prof. univ. dr. Vasile Sârbu, fondatorul școlii de chirurgie de la malul mării.

"Esența chirurgiei este de a vindeca oamenii, mai ales că se află la graniță, în lupta cu moartea", consideră renumitul chirurg constănțean prof. univ. dr. Vasile Sârbu.

După aproximativ 40 de ani de când practică această frumoasă profesie, cu numeroase realizări în spate - printre care se impune menționarea celor 11 transplanturi de rinichi și a celor șase transplanturi de celule pancreatice, a primei colecistectomii laparoscopice din țara noastră - prof. univ. dr. Vasile Sârbu atrage atenția că, și în municipiul Constanța, se realizează intervenții chirurgicale la nivelul celor de peste hotare, cu profesioniști bine pregătiți și cu dotări de ultimă generație. Iar unitatea medicală care le oferă este centrul MEDSTAR 2000, unitate medicală cu vechime în municipiul Constanța, care s-a consacrat prin cazurile dificile tratate, aici, cu succes.

De ce Spitalul MEDSTAR 2000?

"Interesul pacientului este să apeleze la un serviciu cât mai sigur: diagnosticul să fie pus corect, intervenția chirurgicală să fie realizată cu dotări de actualitate, precum cele întâlnite în străinătate, la Paris sau la Viena. Dorește să știe că echipa care-l operează este de un înalt profesionalism, că medicii sunt buni, că analizele realizate, pentru diagnostic și pentru urmărirea evoluției ulterioare, sunt bine făcute și, dacă le-ar compara cu unele realizate peste hotare, ar constata că sunt identice. Iar toate acestea îi determină pe pacienți să se adreseze serviciului nostru de chirurgie, din cadrul Centrului MEDSTAR 2000", a afirmat prof. univ. dr. Sârbu. Iar tocmai preocuparea pentru bunăstarea pacien-tului i-a făcut pe bolnavi să vină la Constanța din toate colțurile țării și inclusiv din București.

"O pacientă de-a mea a fost la un spital din Viena, unde a constatat că analizele i-au fost făcute de o asistentă medicală din Arad, pe un aparat similar cu cel al MEDSTAR-ului. Și a plătit și o sumă considerabilă. Acest lucru trebuie să-l aibă în vedere pacienții: nu trebuie să părăsească orașul Constanța, pentru că aici, la MEDSTAR 2000, găsesc un centru cu dotări și oameni bine pregătiți", a adăugat specialistul.

Iar lista intervențiilor chirurgicale efectuate este lungă și cuprinde operații dintre cele mai dificile: cazuri de cancere de sân, de ovare, cazuri de chirurgie multiorganică. "Chiar zilele trecute am fost într-un spital de renume din București, pentru a vizita un drag prieten, profesor universitar, care este internat. Și pot spune că nimic din ce am văzut la patul bolnavului, acolo, nu lipsește de la MEDSTAR", a mai afirmat chirurgul Vasile Sârbu.

Metodă revoluționară pentru tratarea cancerului

În plus, în curând, pacienții care apelează la serviciile acestui centru medical vor avea la dispoziție și o metodă revoluționară pentru tratarea cancerului.

"În curând, vom relua, în cadrul MEDSTAR 2000, firul chimio-hipertermiei în cancerele abdominale. Este vorba despre o metodă relativ nouă în lume și pe care eu o începusem în momentul în care eram la Spitalul Județean Constanța. Concret, la câteva zile după operație, cu ajutorul unui aparat, Antimeta, sunt introduse în abdomenul bolnavului citostatice, în doze mari, cu lichide la 43 de grade Celsius, pentru spălarea posibilelor metastaze. Pentru ca oamenii să înțeleagă, trebuie să știe că celulele canceroase se desprind de pe tumori, precum frunzele dintr-un copac, de ordinul milioanelor. Acestea ajung în întreg abdomenul și prind rădăcini. În tratatele serioase de medicină scrie că bolnavii nu mor de cancere, ci din cauza metastazelor pe care le fac. Deci, cu acestea ar trebui să ne «războim» noi și asta și putem face, cu ajutorul acestui aparat. Pentru a putea fi conectat la respectivul aparat, bolnavului trebuie să-i fie montate cinci tubușoare, cu ocazia operației. Tocmai de aceea, aparatul nu poate fi folosit pentru pacienții operați în alte unități", a explicat specialistul.

Ulterior intervenției chirurgicale, pacienții sunt urmăriți cu aceeași grijă, atât de chirurgi, anesteziști, dar și de specialiștii Secției de Medicină Internă pe care o are Centrul MEDSTAR 2000. Iar, așa cum a subliniat prof. univ. dr. Sârbu în încheierea întâlnirii, pacienții "sunt ocrotiți atât de știința noastră, dar și de un duh bun, căci medicina nu este doar știință, matematică, ci și credință". 

Comentează știrea

Monica
22 mai 2014
Personalul Medstar

Daca la Medstar ar putea sa angajeze la receptie niste persoane competente ar fi perfect. Acele doamne nu sunt deloc amabile si au niste tinute de parca vin direct din club. Nu ar strica sa li se impuna o uniforma decenta si pantofi comozi, fara toc pt ca atunci cand se deplaseaza prin receptie tocurile pe care le poarta fac prea multa galagie, nepotrivita dupa parerea mea.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Aprilie 2014
Stire din Sănătate : Sute de cazuri de bolnavi de cancer
Miercuri, 30 Aprilie 2014
Stire din Cultură-Educație : Cum ne protejăm pielea de cancer
Pagina a fost generata in 0.5389 secunde