În condițiile în care, ultimele trei luni au adus un număr de peste 5.000 de bolnavi pe secțiile Spitalului Județean Constanța, conducerea va decide, în perioada următoare, în ce condiții se vor mai interna constănțenii și cine va avea prioritate în sala de operație.
Măsura a fost luată și ca urmare a faptului că cheltuielile cumulate pentru îngrijirea și tratamentul acestor bolnavi a depășit cu 20% valoarea de contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța. Pentru a fi pusă în aplicare, această măsură va fi discutată și cu șefii de secție, aceștia fiind cei care știu cel mai bine situația internărilor la nivelul fiecărui compartiment medical.
"După o perioadă cu un flux extrem de mare de pacienți, în care resursele spitalului s-au epuizat pe tratamente și investigații, trebuie să decidem în ce condiții se vor face internările de acum înainte. Nici un pacient nu va pleca din spital nelă-murit, chiar dacă operația acestuia va putea fi amânată", a precizat Dănuț Căpățână, managerul Spitalului Județean Constanța.
Pe de altă parte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va evalua internările de zi, după ce la două luni de la intrarea în funcțiune a pachetului de servicii de bază, numărul cazurilor s-a triplat în unele spitale, în timp ce în altele nu s-a respectat contractul, a anunțat președintele CNAS, Vasile Ciurchea.
"Sunt spitale care și-au triplat numărul de internări de zi și spitale care nu-și fac numărul contractat. Am început să ne punem problema de ce într-o parte se internează și ce trebuie, și ce nu trebuie, iar în altă parte, ori nu au înțeles, ori nu au adresabilitate. De aceea, suntem într-un proces de evaluare a ceea ce se întâmplă - ca să nu le numesc controale, neintervenind în actul medical, ci încercând să înțelegem dacă s-au respectat termenii din contractul cadru și din norme", a mai spus președintele CNAS.