Colesterolul la tineri, un pericol invizibil care crește în tăcere

62
2 min citire
Colesterolul la tineri, un pericol invizibil care crește în tăcere - fond-colesteroljpg-2-1778064790.webp
Colesterolul este o substanță lipidică esențială pentru funcționarea organismului, având roluri importante în structura membranelor celulare și în sinteza unor hormoni. Deși este produs în principal de ficat, o parte semnificativă provine și din alimentație, în special din produse de origine animală precum carnea și lactatele.
În sânge, colesterolul este transportat de lipoproteine, cele mai cunoscute fiind LDL, considerat „colesterol rău“, și HDL, „colesterol bun“, iar echilibrul dintre acestea influențează direct sănătatea cardiovasculară. Problema majoră este că valorile crescute ale colesterolului nu produc, în general, simptome evidente, mai ales la copii și tineri, ceea ce face ca aceasta să fie adesea descoperită întâmplător.
Din păcate, afecțiunea cunoscută sub numele de hipercolesterolemie poate evolua ani la rând fără semne vizibile, timp în care afectează treptat vasele de sânge.
În formele severe, în special cele determinate genetic, pot apărea manifestări precum depunerile de grăsime la nivelul pielii sau în jurul ochilor. La tineri, colesterolul crescut este influențat de mai mulți factori, dintre care cei mai frecvenți sunt alimentația dezechilibrată, bogată în grăsimi saturate și produse ultraprocesate, excesul de greutate și lipsa activității fizice. Istoricul familial joacă, de asemenea, un rol esențial, mai ales atunci când există antecedente de boli cardiovasculare apărute la vârste tinere. În plus, anumite obiceiuri precum fumatul sau consumul de alcool, dar și stresul sau sedentarismul, pot contribui la dezechilibrul profilului lipidic", a explicat dr. Emilia Hanu.
Consecințele acestei afecțiuni nu sunt imediate, dar sunt progresive
Totodată, există și situații în care colesterolul crescut apare în contextul altor afecțiuni, cum ar fi diabetul, hipotiroidismul sau bolile cronice hepatice și renale, a adăugat medicul.
Consecințele acestei afecțiuni nu sunt imediate, dar sunt progresive și, de cele mai multe ori, ireversibile. Ce se întâmplă? Colesterolul în exces se depune în pereții arterelor, ducând la formarea plăcilor de aterom, proces cunoscut sub numele de ateroscleroză.
Aceste plăci îngustează vasele de sânge și reduc fluxul sanguin către organe vitale precum inima și creierul. În timp, riscul de apariție a unor evenimente grave precum infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral crește semnificativ. Important de reținut este că aceste daune se acumulează în timp, iar expunerea prelungită la valori crescute ale colesterolului crește considerabil riscul de complicații la vârsta adultă.
În același timp, gestionarea colesterolului crescut începe întotdeauna cu modificarea stilului de viață. Adoptarea unei alimentații echilibrate, bazate pe legume, fructe, cereale integrale și surse sănătoase de grăsimi, precum peștele, nucile sau uleiul de măsline, reprezintă un prim pas esențial.
De asemenea, reducerea consumului de grăsimi saturate, zahăr și alimente ultraprocesate este la fel de importantă. În plus, activitatea fizică regulată, practicată cel puțin 30 de minute pe zi, contribuie la scăderea nivelului de LDL și la creșterea HDL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0626 secunde