Conflict de interese la medicii angajați și la stat și la privat

374
1 min citire
Conflict de interese la medicii angajați și la stat și la privat - coflictinterese-1358357844.jpg
Mulți medici din serviciile publice au și cabinete private sau sunt angajați ai unor furnizori particulari de servicii de sănătate, astfel de situații trebuind analizate și din perspectiva unui potențial conflict de interese, mai ales dacă un doctor ocupă și o funcție de conducere, potrivit MS. Ministerul Sănătății (MS) a prezentat Guvernului, miercuri, o notă privind finanțarea din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat. Documentul prezintă detalii privind situa-ția actuală a finanțării furnizorilor medicali, dar și informații referitoare la noi măsuri și principii ce vor fi promovate de MS pentru aplicarea politicilor de sănătate publică.
Astfel, potrivit MS, un număr important dintre medicii care profesează în serviciile publice au și cabinete private sau sunt angajați ai unor furnizori privați de servicii de sănătate. Sesizări numeroase primite din partea pacienților reclamă multe aspecte negative ale unor astfel de situații, toate desfășurându-se în defavoarea sistemului public și contribuind substanțial la utilizarea ineficientă și, de cele mai multe ori, nejustificată, a fondurilor publice pentru sănătate, se arată în nota citată.
MS a mai precizat că majoritatea cabinetelor private, în care lucrează aceiași medici angajați în spitale, au contracte cu casele de asigurări de sănătate, ceea ce le dă dreptul de a emite trimiteri pentru tratamente în spital, care sunt decontate de asigurările publice de sănătate. Se generează, astfel, o cerere nu întotdeauna justificată de servicii spitalicești, mult mai costisitoare pentru sistem, se mai arată în documentul MS.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0635 secunde