Ministerul Sănătății a decis

Concurs Constanța se "mândrește" cu spitale inferioare

680
Constanța se

Articole de la același autor

Ministerul Sănătății a transmis deciziile finale privind clasificarea spitalelor din județul nostru. Ieri dimineață, dr. Constantin Dina, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, a înmânat rezoluțiile ministerului managerilor unităților sanitare.
Pentru unii manageri, clasificarea stabilită de minister nu a fost nicio surpriză, căci corespundea cu propunerea plecată de la Constanța. Au fost însă medici care se așteptau ca unitățile pe care le conduc să fie mai apreciate la București și să primească o clasificare mai bună.
Cert este, însă, că majoritatea unităților spitalicești din județul nostru sunt de nivelurile IV și V, deși, în propunerea plecată de la Constanța, unele dintre ele erau cotate la categoriile fruntașe.
Vă prezentăm, în rândurile următoare, în ce categorii au fost clasificate spitalele din județul Constanța.

Liderii Sănătății constănțene
l Spitalul Județean Constanța - este singura unitate din județul nostru și unul dintre cele șapte spitale din țară clasată în categoria I. Dar ministerul a impus și mai multe condiții, ce trebuie realizate până la sfârșitul lui 2011. Anume, trebuie să crească numărul pacienților internați ce provin din alte județe (până la 20% din totalul internărilor), să se doteze sau să încheie colaborări pentru un angiograf etc. Atât dr. Dina, cât și dr. Dan Căpățână, managerul unității, au subliniat că planul de conformare impus de minister va putea fi realizat în timp optim.
l Spitalul Clinic de Boli Infecțioase - a fost clasat în cate-goria II M, deși propunerea a fost pentru I M. De altfel, dr. Stela Halichidis, managerul unității, a subliniat că se țintește spre categoria fruntașă. "Ceea ce nu a spus niciunul dintre manageri este că, pentru o clasificare în categoriile superioare, ar trebui ca unitatea să fie centru metodologic. Iar noi suntem. Așa că țintim spre I M. Va trebui să avem 40% dintre pacienți din alte județe, momentan avem 20%, dar vom realiza contracte de colaborare cu județele învecinate, cu Ialomița și Călărași, care nu au centre de boli infecțioase atât de performante", a afirmat medicul.
l Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare - clasificat în II M, cu mențiunea că, până la sfârșitul lui 2011, trebuie să realizeze un plan de conformare. În caz contrar, din 2012, riscă să fie încadrat în categoria V. Erdin Borgazi, managerul spitalului, a subliniat că deja se depun eforturi pentru respectarea solicitărilor impuse.
l Spitalul de Recuperare Medicală și Balneologie Eforie Nord - a fost clasat în categoria II M;

Riscă să rămână neclasificate
l Spitalul de Ortopedie, Trau-matologie și Recuperare Medicală Eforie Sud - clasat în categoria V, deși conducerea unității ar fi dorit să fie admis la nivelul II M. "Nu îndeplinim condițiile privind învățământul și cercetarea. Medicii noștri și-au alocat tot timpul pacienților și nu am știut că vom avea probleme. Având în vedere că este un spital de peste o sută de ani, avem nevoie de bani pentru dotare, pentru renovări, așa că sperăm că vom fi clasificați în categoria II M, unde este o finanțare mai bună. Vom începe lucrările de modernizare a ambulatoriului, va fi implementat și programul Casa Verde și poate vor cântări mai mult pentru clasificarea spitalului nostru la II M", a declarat Viorel Pascaru, managerul unității.
l Spitalul de Ftiziologie Agigea - clasat la categoria V; oricum, în câteva luni, spitalul va fi transformat în secție exterioară a Spitalului Județean.
l Spitalele din Mangalia, Cernavodă și Hârșova - au fost clasate la categoria IV, cu mențiunea că ultimele două au și plan de conformare. Dacă nu vor îndeplini, până la sfârșitul anului, condițiile impuse de minister (înființarea unor linii de gardă, achiziționarea unor aparate medicale), riscă să rămână neclasificate.
l Spitalul Municipal Medgidia - este singurul spital pentru care Ministerul Sănătății nu a emis încă o decizie. Conform structurii actuale, unitatea se încadrează în categoria IV. Dr. Enache Bușu are însă un plan ambițios pentru a clasifica spitalul în categoria III. El intenționează, cu ajutorul primăriei din localitate, să înființeze secții de psihiatrie și infecțioase, să aducă mai mulți medici și să mărească secțiile existente. Are termen până la sfârșitul anului.

Ce NU înseamnă clasificarea spitalelor
Dr. Constantin Dina, director DSP Constanța, s-a declarat mulțumit de clasificarea spitalelor din județul nostru și a subliniat că aceasta poate suferi modificări: "Această clasificare nu înseamnă că un spital de nivelul V are medici mai puțin pregătiți decât un spital de nivelul II sau III. Clasificarea se referă la structura spitalelor, la aparatura pe care o au în dotare. Clasificarea nu este definitivă și irevocabilă. Dacă unitățile sanitare vor face anumiți pași, vor putea face demersuri pentru o reclasificare".
Menționăm că, în funcție de această împărțire a spitalelor pe categorii de competență, va fi acordată și finanțarea și se va putea evita internarea inutilă a pacienților în spitale care nu le pot acorda îngrijirile de care au nevoie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8167 secunde