Constănțenii vor primi cardurile de sănătate prin poștă

325
1
Constănțenii vor primi  cardurile de sănătate prin poștă - constanteniivorprimi-1409938560.jpg

Articole de la același autor

Compania Națională Poșta Română și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au semnat acordul-cadru pentru distribuirea cardurilor de sănătate la nivel național. Valoarea totală a contractului este de 37,5 milioane de lei și are o durată de patru ani.

Procesul de distribuire demarează în 18 septembrie, iar volumul total ce urmează a fi livrat, la nivel național, pe durata celor patru ani, este estimat la aproximativ 13,6 milioane de carduri.

Astfel, Poșta Română va livra cardul de sănătate fiecărui constănțean în maximum 20 de zile calendaristice, începând cu ziua lucrătoare următoare celei în care trimiterile au intrat în rețeaua poștală.

"Poșta Română se dovedește a fi cel mai important jucător pe piața liberalizată a serviciilor poștale, un partener de încredere pentru astfel de proiecte strategice. Prin contractul încheiat astăzi cu CNAS, operatorul național de servicii poștale marchează trecerea de la o politică de management de subzistență, la o politică bazată pe criterii comerciale competitive, prin care să recupereze cota de piață pierdută în ultimii 20 de ani", a declarat Alexandru Petrescu, Director General al Companiei Naționale Poșta Română.

Cel mai important proiect al CNAS, realizarea cardurilor de sănătate pentru fiecare asigurat din sistem, va permite transparentizarea și eficientizarea modului în care sunt cheltuiți banii în sistemul asigurărilor de sănătate.

Acordul-cadru dintre Poșta Română și CNAS a fost semnat, în prezența premierului României, Victor Ponta, și a ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, de către Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română, Alexandru Petrescu și președintele CNAS, Vasile Ciurchea.

Comentează știrea

gratiela
25 septembrie 2014
locuri de munca

Munca de calitate (operator online) si bine platita: 300 de dolari lunar! Vedeti acest job si convingeti-va de seriozitatea noastra! Aici puteti avea viitorul asigurat! Garantat! Acum este cel mai potrivit moment sa incepeti! Cereti urgent detalii la email …[email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5239 secunde