Probabil că nu există casă în care membrii unei familii să nu consume ouă. Specialiştii susţin că ouăle aduc o serie de beneficii organismului uman, oferindu-i acestuia, în primul rând, proteinele de care are nevoie. Studiile afirmă faptul că acestea pot, însă, dăuna, dacă sunt consumate în cantităţi mari. De exemplu, un studiu recent realizat la Harvard a constatat faptul că persoanele care consumă cel puţin un ou pe zi au un risc semnificativ mai mare de mortalitate.
În esenţă, se sugerează faptul că un ou pe zi este asociat, în mod semnificativ, cu o durată de viaţă mai scurtă, iar aceasta nu este o veste tocmai bună pentru cei care preferă omleta sau ouăle fierte, în fiecare dimineaţă. Totuşi, nu trebuie să uitaţi că ouăle, consumate cu măsură, sunt o sursă importantă de proteine, aminoacizi, vitamine A și B6, acid folic, fier, fosfor, potasiu și calciu și de aceea nu ar trebui să lipsească din alimentaţie.
Pentru a verifica dacă ouăle pe care le consumaţi sunt proaspete aveţi nevoie doar de un vas cu apă rece în care să puneţi oul. Dacă acesta este foarte proaspăt, se va scufunda în apă și va rămâne la fundul vasului, pe o parte. Dacă oul are două săptămâni se va scufunda și va rămâne la fundul vasului, însă se va ridica puţin dintr-o parte. Un ou vechi va sta puţin mai sus de fundul vasului puţin mai ridicat dintr-o parte, iar unul foarte vechi, de peste o lună, va pluti la suprafaţa apei.