Copiii care se joacă afară, mai puțin expuși la miopie

285
Copiii care se joacă afară, mai puțin expuși la miopie - copiijoacaafara-1345225735.jpg
Micuții care își petrec o mare parte din timp între patru pereți ar putea avea probleme cu vederea mai târziu, au constatat cercetătorii. Potrivit unui studiu britanic realizat recent, expunerea copiilor la lumina naturală a soarelui reduce riscul de apariție a miopiei. Oamenii de știință englezi au analizat testele de acuitate vizuală în cazul a 7.000 de fete și băieți, monitorizați de la vârsta de șapte ani și până când au împlinit 15 ani. Părinții le-au spus cercetătorilor câte ore au petrecut copiii lor afară în fiecare săptămână, în special între 8 și 9 ani, intervalul în care se declanșează, de obicei, miopia.

Potrivit rezultatelor studiului, copiii care s-au jucat afară cel puțin trei ore pe zi în timpul verii și cel puțin o oră pe zi în timpul iernii au înregistrat, la vârsta de 15 ani, cele mai puține cazuri de miopie, în comparație cu cei care au petrecut mai mult timp în interior. Așa cum susțin mulți oameni de știință, lumina Soarelui s-ar afla la originea acestui efect protector, grație stimulării producției de dopamină la nivelul retinei, necesară pentru o bună funcționare a funcției vizuale la copii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 18 August 2012
Stire din Sănătate : Cum putem învăța să respirăm corect
Sâmbătă, 18 August 2012
Stire din Sănătate : Înghețată cu cocos și banane
Pagina a fost generata in 2.2971 secunde