Criza adolescenței. Ce soluții au părinții?

Într-o lume tot mai haotică, plină de tentații care mai de care mai periculoase, părinții încearcă din răsputeri să le ofere copiilor cea mai bună educație. Unde se oprește grija pentru copii și de câtă libertate au nevoie cei mici pentru a se dezvolta, ce riscuri implică o relație prea restrictivă între părinți și copii, ne explică psihoterapeutul Cristina Gemănaru.

Mulți părinți se simt în dificultate atunci când copiii lor cresc și devin adolescenți. Desigur, adolescența este o etapă de viață extrem de dificilă, în care între copii și părinți se creează o prăpastie între generații.

"Adolescentul a crescut și nu mai vrea să fie tratat ca un copil, iar părintele simte că nu mai deține controlul. Un copil nu trebuie să se simtă constrâns, super-protejat, atunci când universul lui nu se mai rezumă doar la familia din care provine.

Subjugarea este un tip de traumă emoțională întâlnită la o bună parte dintre copiii cu părinți dominatori ce nu permit sub nicio formă ca uneori aceștia să aleagă singuri, ci doar impun ceea ce ei își doresc. Mai târziu, la vârsta adultă aceste persoane nu vor fi capabile să-și comunice părerile, fie ele uneori și banale, și mai problematic de atât, cu cât vor dori să se elibereze de sub «jugul» părinților, își vor alege ca și parteneri tot persoane dominatoare ce vor fi capabile să le conducă viața, pentru că ei se simt neputincioși", a explicat psihoterapeutul Cristina Gemănaru.

Greșelile, în prim-plan

O altă problemă spinoasă, susține specialistul, apare atunci când părinții văd doar greșelile copiilor, fără să le arate și aprecierea pentru deciziile corecte, pentru rezultatele bune la materia preferată, sau la sportul practicat.

"Părinții se concentrează, din păcate, mult mai mult pe greșelile copiilor sau adolescenților și le reamintesc în mod constant greșelile din trecut, fără să aprecieze eforturile acestora de a se îndrepta. Astfel de atitudine îi poate descuraja, îi poate înfuria și poate crea o premisă sigură pentru fapte cu adevărat grave, ca răzbunare la comportamentul părinților. De fapt, problema este că majoritatea părinților de azi provin din generația care nu a știu să spună «nu», iar refuzul copiilor este considerat jignitor", mai spune psihoterapeutul.

Probleme și soluții

Specialistul susține că nu există un model perfect de relație părinte-copil, ci doar înțelegerea fiecărei etape de viață. Dacă pentru părinți problemele și reac-țiile unui copil sau adolescent sunt toane, copilul are nevoie de timp pentru a obține o perspectivă mai clară asupra realității ce îl înconjoară.

"Prima lecție este mai degrabă adresată părinților. Ea se referă la faptul că trebuie să își lase copiii să devină autonomi, să se detașeze treptat de mediul familial și să se apropie de grupul de prieteni, colegi, grupuri sociale, să învețe să facă singuri alegeri pe care să și le asume, fie că sunt pozitive, fie că nu. Tot ce trebuie să facă părinții este să își ajute copiii să cunoască limitele peste care nu trebuie să treacă".