"Crize mari și crize mici pe niște subiecte care sunt de zeci de ani în această țară"

101

Articole recomandate

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, este de părere că probleme din sistem care au fost până acum "trecute cu vederea", în acest an au devenit, dintr-o dată, "crize mari", fiecare eveniment ''născând o polemică dusă la extremă'', scrie Agerpres.


"În anul acesta am trecut așa ca din întâmplare peste o serie de crize. Cuvântul acesta a început să îmi placă foarte mult: crize mari și crize mici pe niște subiecte care de altfel sunt de zeci de ani în această țară. Fără doar și poate sistemul de sănătate reprezintă o mare problemă și este datoria noastră să îl însănătoșim, dar lucruri care anii trecuți au fost total trecute cu vederea, anul acesta, dintr-o dată, au fost niște mari crize și fiecare eveniment naște o polemică dusă la extremă. (...) Este o situație la care s-a ajuns după 25 de ani de nepăsare, de superficialitate, abandonare a respectului legii, de afirmații făcute peste gard. (...) Ce s-a stricat în 25 de ani să înlocuiești în 6 luni ...", a afirmat ministrul Sănătății, la Digi 24.

Potrivit acestuia, vor fi făcute verificări dincolo de ancheta penală și în cazul altor dezinfectanți folosiți în spitale.

"Pe vremuri se făcea dezinfecția cu formol și cloramină. Erau foarte eficiente și erau extraordinar de ieftine", a susținut ministrul.


În opinia sa, numărul de infecții nosocomiale înregistrat are legătură cu calitatea produsului dezinfectant folosit, dar "și cu multe alte lucruri".

"Este doar un mic segment din tot acest lanț al infecțiilor nosocomiale. Sunt multe lucruri în acest lanț", a arătat Patriciu Achimaș-Cadariu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6632 secunde