Cum depistăm la timp o criză de hiperglicemie "Atenție, așa începe diabetul la copii!"

1521
Cum depistăm la timp o criză de hiperglicemie

Articole de la același autor

Hiperglicemia se referă la o creștere a nivelului de glucoză din sânge cu mult peste valorile normale și care poate fi trecătoare sau de lungă durată. Hiperglicemia trecătoare apare în unele situații, cum ar fi: stresul excesiv, consum mare de dulciuri, după mese bogate în glucide etc. 


În schimb, creșterea de lungă durată a glicemiei, care indică instalarea unei afecțiuni, mai precis a diabetului, apare atunci când pancreasul nu mai produce suficientă insulină. "Dacă este la început, hiperglicemia poate să dea senzație de foame. Atenție, așa începe diabetul! Îi este foame copilului și mănâncă din ce în ce mai mult, după care începe să bea apă, pentru că pierde glucoză prin urină și se deshidratează și, atunci, vrea să bea multă apă. Dar, pentru că glicemia este mare, glucoza se pierde iarăși prin urină, se deshidratează din nou și, de asemnea, apare urinarea în cantitate mare. Nevoia de a bea apă multă se numește polidipsie, iar cea de a urina mult, poliurie. Apoi, se instalează scăderea ponderală, pentru că prin urină se pierde glucoză, se pierd calorii și apare scăderea masivă în greutate. Dar aceste simptome apar târziu, mai ales în cazul copilului mare. Pentru că situația nu se corectează cu insulină și diagnosticul nu se pune în stadiu incipient, lucrurile se agravează. Apar durerile abdominale, copilul nu mai vrea să mănânce, varsă, devine somnolent și poate să intre în comă. Apare acea respirație acidotică, greoaie", explică dr. Cristina Maria Mihai, medic specialist pediatrie, diabet, nutriție și boli metabolice, șefa secției de pediatrie SCJU.


Dacă nu sunt luate măsuri imediate, pentru combaterea hiperglicemiei, simptomele se pot agrava, afectând foarte grav organismul, iar, în final, se poate instala starea de comă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6793 secunde