Cum poate trece un consumator de droguri peste etapa de dependență

406
Cum poate trece un consumator de droguri peste etapa de dependență - dependenta-1353447463.jpg
Dependența de droguri este una dintre cele mai dramatice situații în care se poate afla un adolescent care fie din nevoia de apartenență la un grup social, fie din curiozitatea stârnită de necunoscut poate cădea în plasa unui viciu greu de corectat. 
Specialiștii susțin că procesul prin care o persoană poate depăși problema dependenței este diferit de la persoană la persoană, întrucât ține de mai mulți factori, este extrem de anevoios, dar nu imposibil de realizat. În principal, acesta are legătură cu substanța consumată, cantitatea, frecvența și modalitatea de a consuma, perioada de timp în care s-a consumat drogul, dar mai ales cu interacțiunea tuturor acestor factori cu cei ce țin de propria personalitate, de mediul social și de cel familial. 
"Primul pas care trebuie făcut este stabilirea punctelor tari, respectiv a punctelor slabe ale persoanei în lupta cu dependența: consum de scurtă durată sau ocazional, dorința de a renunța la consumul de droguri. Mai mult, dacă acesta este angrenat într-o activitate organizată, adică frecventează o școală sau are un loc de muncă, face un sport sau are un hobby, are prieteni care nu sunt consumatori, are o familie care îl susține, procesul devine mai ușor de suportat. La polul opus, există și puncte slabe: nu își dorește să renunțe la consumul de droguri, are un consum de lungă durată, nu are nicio preocupare sau vreun hobby, familia, deși își dorește să îl ajute, nu știe cum și are doar prieteni consumatori", explică psihologul Mihaela Cișmilian, clinician specialist. 
Următorul pas în lupta cu dependența este diminuarea, pe cât posibil, a vulnerabilităților. Deși pare un demers simplu, în realitate, persoana dependentă are de parcurs un drum sinuos, pe parcursul căruia va înregistra și victorii, dar este posibil să și piardă câteva bătălii. Cu alte cuvinte, este posibil să existe perioade de abstinență, urmate de o alunecare sau chiar de o perioadă de recădere, după care întreaga luptă să fie reluată de la capăt. 
"Întrucât știm că demersul este unul dificil, persoanele consumatoare de droguri, dar și familiile care au copii consumatori de droguri pot apela la specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța pentru a primi sfaturi și pentru a fi ajutați să învingă dependența", a completat psihologul Mihaela Cișmilian. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012
Stire din Sănătate : Drogurile provoacă îmbolnăvirea  cu HIV
Pagina a fost generata in 0.4489 secunde