Cursuri de alăptare pentru mămicile din Constanța

312
< 1 min citire
Cursuri de alăptare pentru mămicile din Constanța - cursuridealaptare-1390578697.jpg
Îngrijirea bebelușului imediat după naștere sau în prima lună de viață este considerat de către specialiști și mămici deopotrivă ca fiind cel mai dificil moment. De aceea, susținerea proaspetelor mămici este extreme de impor-tantă și necesară, mai spun aceștia. Astfel, pentru familiile care au un nou-născut și vor să afle cât mai multe informații despre alăptare, despre rănile la sân, furia laptelui sau temutele colici abdominale, pot participa, începând cu ora 13.00, la noile cursuri Lamaze, organizate de centrul BB Center din Constanța. 
"Viziunea Lamaze a consilierilor în alăptare este de a susține mama, familia și de a nu crea reguli stricte care să umbrească fericirea părinților după naștere. De aceea, îi aștept pe părinți să vorbim despre alăptare, psihologia alăptării, emoțiile mamei, ale tatălui, reguli de bază în îngrijirea celui mic. La sfârșitul cursului tăticii vor primi atestatul de absolvire a cursului de puericultură pe baza căruia vor primi 10 zile libere pentru a fi alături de bebeluș imediat după naștere", explică consilierul Lamaze, Liliana Tudose. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 20 Septembrie 2013
Stire din Sănătate : Când și cum îmi înțarc bebelușul
Sâmbătă, 17 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : "Întrerup alăptarea cât iau medicamente?"
Pagina a fost generata in 0.0388 secunde