De ce au murit bebelușii de la Maternitatea Constanța

1743
De ce au murit bebelușii de la Maternitatea Constanța - prematr-1323288604.jpg

Trei bebeluși născuți prematur, internați în secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență Constanța, au pierdut lupta cu viața sâmbăta trecută. Unitatea sanitară a demarat o anchetă, dar, potrivit medicilor, starea în care se aflau era foarte gravă
iar faptul că au murit în aceeași zi a fost o pură întâmplare.

Unitatea sanitară a demarat, a doua zi după nefericitul eveniment, o anchetă internă care încă se află în desfășurare. Managerul unității medicale, dr. Dan Căpățână, a declarat, ieri, că bebelușii se aflau într-o stare deosebit de gravă la terapie intensivă, iar doctorii au încercat din răsputeri să îi mențină în viață. "Faptul că acești copii au supraviețuit o perioadă destul de lungă de timp s-a datorat eforturilor medicilor din Secția de Neonatologie. De obicei, la 700 de grame sunt considerați avortoni", a precizat managerul spitalului.
Mai mult, în ziua în care au murit cei trei bebeluși, alături de singurul medic responsabil la terapie intensivă a fost și dr. Livia Frățiman, șeful interimar al secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean. "Eram toți la serviciu când a avut loc incidentul. S-a întâmplat să ajungă, toți trei în aceeași zi, la finalul rezistenței lor biologice", a declarat dr. Frățiman. În plus, managerul unității medicale spune că au avut la dispoziție tot ce a fost necesar tratamentului lor. "În nicio secundă nu ne-a lipsit absolut nimic din ceea ce înseamnă medicamente și materiale sanitare pentru acești copii", a menționat Dr. Căpățână.

S-au născut cu trei luni mai devreme
Complicațiile la copiii născuți prematur sunt severe, au mai spus medicii. "O sarcină durează, în mod normal, 39 - 40 de săptămâni, iar acești copii s-au născut după doar 24, respectiv 26 și 28 de săptămâni", a spus șeful secției de Neonatologie. Dr. Frățiman a afirmat că cel născut după 24 de săptămâni a fost internat la terapie intensivă cu patologie respiratorie, pulmonară, cardiacă, renală și digestivă, afecțiuni reprezentative prematurității extreme.

Micuțul Iova avea doar 700 de grame
Dr. Livia Frățiman a vorbit, apoi, despre fiecare copil în parte. "Primul caz a fost cel al bebelușului cu numele Iova, născut pe data de 11 noiembrie la maternitatea din Tulcea. A venit pe lume cu aproximativ 16 săptămâni mai devreme în urma unei operații de cezariană și a ajuns la Constanța cu o greutate de doar 700 de grame", a afirmat dr. Frățiman.
Medicul neonatolog a precizat că, potrivit legislației românești, orice copil născut sub o mie de grame, este considerat avort. "Se declară naștere doar dacă bebelușul este în viață și după 48 de ore. Iova a fost practic scos din burtica mamei lui pentru ca aceasta să poată supraviețui".

Al doilea bebeluș a murit la o oră și jumătate după primul
De la maternitatea din Tulcea a fost transferat și al doilea copil, cu numele Cânepă, născut pe 23 noiembrie cu o greutate de 1.200 de grame. "Copilul a fost adus pe lume mai devreme deoarece membranele mamei erau rupte cu 12 ore înainte de naștere și astfel nu a rezistat complicațiilor", a mai declarat Dr. Livia Frățiman. Bebelușul a murit la o oră și jumătate distanță de Iova, din cauza hemoragiei meningo-cerebrale, urmată de hemoragii pulmonare și digestive.

Copilul din Constanța a primit nota 3 la naștere
Născut cel mai târziu dintre cei trei, pe 29 noiembrie, Duminică avea 1.200 de grame și a primit indicele Apgar 3. Copilul a prezentat o asfixie severă și starea lui s-a menținut gravă până în ultima clipă. Duminică a renunțat la viață la două ore distanță de Cânepă, prin stop cardio-respirator ireversibil cauzat de hemoragiile meningo-cerebrale, pulmonare și sistemice.

O lipsă acută de medici neonatologi
Deși reprezentanții Spitalului Județean au spus că cei trei prematuri au beneficiat de întreaga atenție a medicilor și de tratamentul adecvat, aceștia au menționat că există mai puțini medici neonatologi în secție decât ar trebui. "În prezent, în Secția de Neonatologie sunt trei medici neonatologi și un specialist pediatru. Suntem doar jumătate din câți ar trebui să fim", a spus dr. Livia Frățiman. Totodată, dr. Dan Căpățână a declarat: "Am scos posturi de neonatologi la concurs dar nu se înscrie nimeni pentru că implicarea emoțională este extrem de mare".
Cu toate acestea, atât șeful secției de Neonatologie, cât și managerul spitalului au ținut să precizeze că lipsa medicilor neonatologi nu ar avea legătură cu moartea celor trei bebeluși.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 01 Decembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : A murit regizorul Andrei Blaier
Miercuri, 30 Noiembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : A murit Francisc Paloși
Pagina a fost generata in 0.4117 secunde