De ce mai plătim contribuția la Sănătate?

671
1
De ce mai plătim contribuția la Sănătate? - asigurarisanatate-1309981728.jpg

Constănțenii sunt decepționați de sistemul asigurărilor de sănătate și sunt mulți cei care au ajuns la concluzia că le plătesc degeaba. Sunt obligați ca, lună de lună, să contribuie la fondul asigurărilor de sănătate, dar când vine vorba de beneficii (la care, de altfel, au dreptul în mod legal!) … sunt trecuți cu vederea. Medica-mentele compensate îi ustură la buzunare, de investigații gratuite nu au mai beneficiat de ani de zile, iar la medicul de familie trebuie să plătească pentru orice adeverință. Motive suficiente pentru ca oricine să fie tentat să nu mai dea niciun sfanț la fondul asigurărilor de sănătate. Cu atât mai mult persoanele care, teoretic, nu înregistrează niciun venit. Este vorba despre cei care lucrează la negru sau sunt plecați în străinătate. Ajung însă să se răzgândească, susțin reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate, în special atunci când au nevoie să se interneze într-un spital.

Bani dați de pomană statului
Legislația impune ca toată lumea să plătească, într-o formă sau alta, contribuția la sănătate. Salariaților li se oprește o cotă parte din remunerație, dar restul ajung să-și plătească contribuțiile abia atunci când se îmbolnăvesc și trebuie să se interneze. "Dacă analizele îți mai permiți să le plătești, pentru medicamente mai strângi din dinți și le cumperi, pentru că trebuie, costul zilelor de spitalizare este de speriat. În ultimii șapte ani eu am lucrat numai la negru, așa că nu am plătit asigurările la Sănătate. Dar luna trecută am început să le plătesc. A trebuit să fiu operată la rinichi și urma să stau internată, în medie, zece zile. Adică, la vreo 400 de lei ziua de spitalizare, ar fi trebuit să scot din buzunar 4.000 de lei. În plus, bani pentru medicamente, pentru doctori și pentru altele. Așa că am preferat să plătesc asigu-rarea la Sănătate, care m-a costat, pe ultimele șase luni, așa cum cere legea, în jur de 200 de lei", ne-a declarat Dana Grigore, pacientă a Spitalului Județean Constanța.

Neasigurații nu mai merg la spital de frică
De altfel cadrele medicale spun că numărul pacienților neasigurați care ajung la spital a scăzut în ultimul an și jumătate, tocmai pentru că au înțeles că i-ar costa foarte mult. "În perioada 2004 - 2005 aveam de recuperat peste cinci miliarde de lei vechi de la neasi-gurați. Acum suma este infimă, pentru că și numărul celor din segmentul acesta, care se internează, este mult mai mic. La noi a scăzut numărul pacienților cu aproximativ 7.000, adică cei care nu vin de frică să nu plătească. Ei ajung la spital, însă, în situațiile extrem de grave, vin prin Urgență, situație în care primele 72 de ore sunt gratuite", ne-a declarat dr. Stere Bușu, managerul Spitalului Medgidia.

Spitalul Județean - cel mai scump
De departe cea mai "scumpă" unitate sanitară este Spitalul Județean Constanța, unde o zi de spitalizare variază între 220 de lei (la Ginecologie) și 400 de lei (secțiile chirurgicale). Pentru o zi de internare la Terapie Intensivă, bolnavii neasigurați trebuie să scoată din buzunar 451 de lei.
Pentru o zi de internare în Spitalul Municipal Mangalia, un neasigurat trebuie să scoată din buzunar în jur de 200 de lei. "Pentru secțiile de interne prețul variază între 100 și 200 de lei. Dar îi sfătuim pe pacienți că este mai avantajos pentru ei să meargă mai întâi la CJAS să-și plătească Sănătatea", ne-a spus angajata unității sani-tare.
În schimb, la Spitalul Medgidia prețul unei zile de spitalizare variază în funcție de tratamentul adminis-trat. "Nu avem un preț fix. Este aproximativ 60 de lei pentru cazare și masă, dar se adaugă consultațiile, medicamentele, investigațiile și analizele realizate", a afirmat dr. Bușu.

Ce spune legea
Persoanele fără venit trebuie să plătească, lunar, la Sănătate, 5,5% din salariul minim pe economie, adică 37 de lei. Acestea trebuie să obțină, în prealabil, de la administrația financiară de care aparțin, un certificat prin care să ateste că în ultimii cinci ani nu au avut niciun venit, cu care se vor prezenta la CJAS Constanța. Totodată, și cei care obțin venituri din activități inde-pendente sau sunt persoane fi-zice autorizate trebuie să achite 5,5% din sumele obținute.
În prezent, în evidențele CJAS Constanța figurează aproape 53.500 de persoane, care fie nu au venit, fie îl obțin din activități independente.



Comentează știrea

Geo
7 iulie 2011
POMENI SOCIALISTE

Cand mama zmeului or sa plateasca toti 'coloratii' care umplu spitalele??? Cum reusesc ei sa beneficieze de ingrijiri medicale cand abia vezi unul-doi angajati oficial???Sistemul medical sufera si din cauza enorm de multor evazionisti (firme care intra in faliment cu datorii imense) si 'coasigurati'. Pentru mama internata la ortopedie am platit peste 3500 lei pentru diverse medicamente,dispozitive, servicii desi i se opreste asigurare pe cuponul de pensie, Totul e doar o POMANA SOCIALISTA indiferent de guvernele care au venit.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4555 secunde