De ce nu trebuie să ignorăm infecțiile urinare

871
De ce nu trebuie să ignorăm infecțiile urinare - durere-1324226949.jpg

De multe ori neglijate, infecțiile urinare se numără printre cele mai răspândite boli. În lipsa unui tratament adecvat, administrat
la timp, aceste infecții pot recidiva și duc la complicații ale rinichilor, favorizând apariția pietrelor la vezica urinară. Pentru a trata eficient infecțiile urinare, trebuie să vă prezentați la medicul specialist.

Potrivit statisticilor, mai mult de jumătate dintre femei suferă măcar o dată în viață de o infecție urinară. Foarte multe dintre ele dezvoltă infecții urinare imediat după începerea vieții sexuale sau din cauza hainelor prea strâmte, a lenjeriei intime din materiale sintetice și a tampoanelor interne sau externe.
Bărbații tineri sunt mai rar afectați de probleme urinare, dar cei cu vârsta mai mare de 50 de ani, care au afecțiuni ale prostatei, sunt mult mai expuși riscului de infecții urinare.
Afecțiunile urinare apar, de regulă, din cauza consumului redus de lichide, a constipației sau a hemoroizilor externi. Totodată, urinatul rar, diabetul zaharat și afecțiunile biliare pot provoca infecțiile urinare.

Când trebuie să mergem la doctor
Vizita la medicul specialist nu trebuie amânată, chiar dacă prezentați numai unul dintre aceste simptome: senzație de urinare frecventă, dureri și usturimi la urinat, pierdere involuntară de urină sau hematurie (sânge în urină).
De asemenea, nu ignorați nici febra, frisoanele sau durerile lombare. În cazul în care aveți o infecție urinară, puteți simți presiune în regiunea pelviană, dar și nevoia de a urina tot timpul, fără ca vezica să fie plină.
Cu toate acestea, sfatul medicului este recomandat cât mai repede cu putință. Dacă mergeți mai târziu la consultație, se mărește și riscul de cronicizare a infecției și de apariție a complicațiilor.

Modalități de prevenire
Igiena personală riguroasă este esențială în prevenirea infecțiilor urinare. Medicii sfătuiesc femeile să folosească hârtie igienică albă, care nu are coloranți, să evite utilizarea spumantului de baie, a săpunurilor parfumate sau a dușurilor. Specialiștii mai recomandă să nu vă abțineți de la urinare pentru perioade lungi de timp.
De asemenea, ar trebui evitate și activitățile prelungite ce pot agrava infecția urinară, cum ar fi ciclismul, călăria sau mersul cu motocicleta.
Mai mult, un sfat valabil și pentru bărbați și pentru femei constă în consumul zilnic de 6 - 8 pahare de apă sau alte lichide. Consumul de măceșe poate fi util, dar numai după consultația medicală.
Pentru a te feri de infecții urinare, trebuie să eviți consumul de mâncăruri condimentate, alcoolul și băuturile care conțin cofeină.
Cu toate acestea, dacă semnele și simptomele nu se ameliorează după cel mult trei zile de la începutul tratamentului, tre-buie să repetați vizita la medicul urolog.

Remedii 100% naturale
Cei care nu vor să se trateze cu antibiotice sau alte medicamente pentru a scăpa de infecțiile urinare au câteva alternative de tratament.
Spre exemplu, sucul de afine este folosit de aproape o sută de ani pentru prevenirea și tratarea infecțiilor de tract urinar. Sub-stanțele din compoziția acestor fructe au rolul de a preveni ade-rența bacteriilor la pereții tractului urinar.
Un alt tratament eficient este cura cu argilă, care are un efect bactericid și antitoxic foarte puternic la nivelul aparatului renal. La începutul terapiei, este posibil ca urina să își schimbe culoarea și să fie urât mirositoare. Nu este un motiv de îngrijorare, din contră, este primul semn că organismul suferă de o dezintoxicare rapidă.
Printre cele mai puternice antibiotice naturale și în special stimulente ale activității rinichilor sunt usturoiul și ceapa. De asemenea, consumate ca atare, dar mai ales sub formă de suc, merele, perele și gutuile reprezintă un tratament excelent împotriva infecțiilor urinare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.2403 secunde