Descoperire revoluționară: cum ne-ar putea feri de boli îmbrăcămintea
Articole de la același autor
Ce bătăi de cap poate da o injecție prost administrată
05 Decembrie 2014
Specialiștii Ovidius Clinical Hospital: "Cui ne adresăm dacă avem transaminaze crescute?"
11 Octombrie 2014
Când au loc înscrierile la rezidențiat, în Constanța
10 Octombrie 2014
Veste bombă despre testele de sarcină
10 Octombrie 2014
Cancerul de col uterin, cea mai cruntă suferință pentru paciente
03 Noiembrie 2014
800 de paciente vor putea să beneficieze gratuit de reconstrucție mamară
11 Octombrie 2014
Pijamalele și cămășile viitorului vor putea peste câțiva ani, grație unor senzori încorporați în fibrele textile, să prevină persoanele care le poartă despre iminența producerii unui accident cardiovascular și să alerteze serviciile de urgențe în timp real, potrivit unui studiu canadian. Aceste textile inteligente sunt capabile "să capteze informații biomedicale despre persoanele care le poartă și să le transmită" apoi, prin intermediul unor dispozitive de comunicații fără fir, unor centre de urgențe medicale sau unor programe de analiză, au precizat cercetătorii de la Facultatea de științe și de la Centrul de optică, fotonică și laser din cadrul Universității Laval din Quebec, autorii studiului, informează AFP.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 17 Septembrie 2014
Marţi, 13 Mai 2014
Joi, 27 Martie 2014
Luni, 24 Martie 2014
Joi, 16 Ianuarie 2014
Joi, 05 Decembrie 2013
Miercuri, 30 Ianuarie 2013
Miercuri, 12 Septembrie 2012