Două noi cazuri de AH1N1 la Constanța

568
Specialiștii Institutului "Cantacuzino" din București au confirmat, ieri, la Constanța două noi cazuri de contaminare cu virusul gripal AH1N1. Este vorba despre doi adulți care sunt în stare stabilă și se află internați la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
În ultimele 24 de ore s-au confirmat 36 de cazuri de gripă cu virus AH1N1. Totalul cazurilor înregistrate până în acest moment la nivel național a ajuns la 5.512. De asemenea, în ultimele zile au fost consemnate șapte
noi decese din cauza gripei noi, la persoane care aveau asociate boli cronice, cum ar fi ciroză, diabet zaharat sau boli pulmonare. Numărul deceselor în țara noastră este, în prezent, de 49, la persoane care, în majoritate, aveau boli asociate.
În cursul zilei de ieri, noul ministru al Sănătății, Attila Cseke, s-a vaccinat, la rândul lui, împotriva virusului AH1N1. "Vaccinarea este singura metodă care te protejează împotriva infecției și a dezvoltării de forme severe. România face parte dintre cei 11 producători de vaccin pandemic", a declarat ministrul Sănătății. Attila Cseke a subliniat că statul român a făcut eforturi pentru a asigura protejarea cetățenilor prin vaccinare. "În România imunizarea este gratuită, în timp ce în alte țări oamenii plătesc pentru a-și achiziționa vaccinul", a mai precizat Cseke.
Începând cu data de 15 decembrie 2009, Ministerul Sănătății a extins campania de vaccinare la întreaga populație. În continuare, prioritate la vaccinare au categoriile de risc major și anume persoanele cu vârsta de peste 16 ani, care suferă de boli cronice. Vaccinarea se desfășoară și în cabinetele medicilor de familie, iar pentru bolnavii cronici se poate efectua, în funcție de posibilități, și în unitățile sanitare specifice de tratament.
Până la această dată au fost vaccinate 120.000 de persoane. Cele mai multe sunt din rândul cadrelor medicale, aproximativ 47.000 și al bolnavilor cronici, peste 26.800.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2548 secunde