Indigestia acidă este un simptom, nu o boală în sine

785
Indigestia acidă este un simptom, nu o boală în sine - 0da2ad9b706610ce0f3de8944c37f384.jpg
Indigestia acidă sau arsurile retrosternale sunt acele senzații intens neplăcute, pe care le resimțim, uneori, după o masă prea abundentă, după un efort fizic prea intens, după o dietă bogată în carne, dulciuri și lipide. Adică fix ceea ce consumăm din plin, acum, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Arsurile retrosternale pot fi confundate cu cele stomacale, mai ales că au cam aceleași cauze. De obicei sunt ceva mai profunde și sunt destul de greu de tratat. Specialiștii sunt de părere că ar trebui să cunoaștem cât mai multe informații utile despre arsurile retrosternale și despre cât de grave pot fi ele.
Arsurile, sau pirozisul, cum sunt ele numite în termeni medicali, sunt agasante, indiferent când apar ori de ce. Pirozisul are foarte multe fețe, foarte multe aspecte trebuie cunoscute pentru a se putea lua o decizie terapeutică. Uneori simptomele se remit doar prin modificarea stilului de viață, alteori ele se încăpățânează să ne deranjeze chiar și după un lung tratament de specialitate.

Arsuri și vărsături cu sânge
Pirozisul sau indigestia acidă reprezintă un simptom și nu o boală în sine. Potrivit site-ului sfatulmedicului.ro, ea indică, de fapt, boala de reflux gastroesofagian (BRGE), o patologie individuală, caracterizată prin agresiunea acidă a sucului gastric asupra mucoasei esofagiene. Acesta este motivul pentru care ne confruntăm cu arsurile retrosternale: sucul gastric, care normal este ținut în interiorul stomacului, ajunge, din diverse motive, în esofag. Diferențele de pH dintre cele două compartimente ale tubului digestiv sunt însă enorme, stomacul este un mediu puternic acid, în timp ce esofagul are un pH mult mai crescut.
Astfel, sucul gastric ajunge efectiv sa ardă chimic mucoasa esofagiană. În cazul în care această agresiune este constantă și sucul gastric poate penetra până la sensibilele vase sangvine din mucoasă, leziunile sunt atât de grave încât duc la sângerări digestive, manifestate prin hematemeză (vărsătură cu sânge). Vindecarea acestor zone nu se poate face corect, mai ales dacă stimulul chimic persistă să acționeze, așadar vor apărea zone modificate din punct de vedere histologic. Aceasta stare se numește "esofagul Barrett" și descrie metaplazia mucoasei esofagiene. Modificarea caracteristicilor nu este însă benefică, esofagul Barrett fiind unul din cei mai importanți precursori ai cancerului de esofag.

Obiceiuri alimentare incorecte
Care este însă motivul pentru care acidului gastric îi este permis pasajul în esofag? Cel mai adesea este vorba de hipotonia sfincterului esofagian inferior. Acesta este o structură musculară, aflată la joncțiunea dintre esofag și stomac și al cărui rol este tocmai acela de a închide etanș stomacul și a preveni refluxul. Când însă sfincterul nu mai funcționează adecvat, nu mai există nimic care să stopeze trecerea liberă a conținutului gastric din stomac în esofag, ceea ce va declanșa întregul proces patologic descris anterior. Hipotonia poate să apară ca urmare a unor afecțiuni sistemice sau poate fi determinată de obiceiuri alimentare necorespunzătoare: mese prea bogate, mese foarte dese (sfincterul ajunge să se deschidă de foarte multe ori).

Pirozis sau afecțiune cardiacă acută?
Cum deosebiți însă dacă este doar pirozis, boală de reflux gastroesofagian sau chiar o afecțiune cardiacă acută? Specialiștii vă recomandă să fiți atenți și la celelalte simptome însoțitoare. Dacă este doar arsură care apare în corelație cu mesele foarte bogate, cel mai probabil problema nu este de altă natură și se poate rezolva dacă veți mânca mai puțin data viitoare.
Afecțiunile digestive și cele de natură cardiacă pot fi uneori destul de greu de diferențiat, deoarece localizarea ambelor este destul de difuză. Nu puține au fost cazurile în care un infarct miocardic, de exemplu, a fost confundat cu ulcer perforat, sau invers. Acesta este motivul pentru care specialiștii insistă că, dacă arsurile nu sunt singulare, ci vin pe fondul unor simptome generale și pe fondul alterării sterii de sănătate, să vă adresați medicului în vederea diagnosticării corecte a afecțiunii, investigării și instituirii tratamentului adecvat.

Obezitatea și supraponderabilitatea - factori de risc
Factorii de risc sunt cei care favorizează apariția simptomelor și arsurilor restrosternale. Uneori, evitarea lor, mai ales în situațiile în care pirozisul apare izolat și nu în cadrul tabloului clinic de BRGE, poate determina și dispariția simptomelor. Cei mai des menționați factori de risc pentru pirozis sunt me-sele abundente, mai ales cele care conțin lipide, ciocolată, cafeină, bău-turi carbogazoase, alimente condimentate, fructe și legume acide (portocale, lămâi, roșii, ceapă, ardei iute, dormitul după masă, consumarea unei mese de seară prea târziu, realizarea unor activități fizice intense după masă, obezitatea sau supraponderabilitatea, sarcina, tratamentul cu progesteron (poate reduce tonusul sfincterului esofagian inferior) și hernia hiatală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.935 secunde