La Constanța,

Ediție aniversară a Școlii de Vară de Psihanaliză

902
Ediție aniversară a Școlii de Vară de Psihanaliză - e1a0282c6a621fddb473f301ffaff7b3.jpg
În perioada 2-5 septembrie, Constanța va găzdui Școala de Vară de Psihanaliză. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Psihanaliză (SRP), cu sprijinul Asociației Psihosomatica din Constanța. 

Aceasta este cea de-a patra ediție a Școlii de vară a SRP. "Activitatea a fost inițiată în 2007, în urma cererii unor psihologi din Timișoara, care doreau o «formare în psihanaliză». Cererea a ajuns la mine pe când eram responsabil cu formarea profesională în SRP. Ulterior, am discutat cu domnul Giampaolo Kluzer, șeful Comi-tetului de Sponsorizare IPA (International Psychoanalytical Association) pentru SRP. Acesta, cu experiența pe care o are, a considerat că am putea oferi, dacă nu o formare propriu-zisă, măcar un curs teoretic deschis. Acestei idei i-am adăugat grupuri clinice de lucru, gândindu-mă la «grupurile Balint», care asistau psihanalitic medicii ce se simțeau în dificultate «psihologică» în anumite consultații cu pacienții lor. Mi-am spus că același lucru l-am putea face cu psihologi sau psihiatri care practică orice fel de psihoterapie sau chiar simple consultații sporadice. Așa s-a năs-cut programul primei ediții a școlii de vară de psihanaliză, care a avut loc la Băile Herculane, iar formatorii au fost doi: mi s-a alăturat profesorul universitar doctor Vasile Dem Zamfirescu, psihanalist formator și supervizor în SRP, membru direct IPA", explică Brândușa Orășanu, conferențiar la Universitatea "Titu Maiorescu", doctor în psihanaliză a Universității Paris 7, psihanalist formator și supervizor în SRP, membru direct IPA.
După succesul primei ediții, proiectul a continuat să fie îmbunătățit. Echipei i s-a alăturat Rita Teodoru, psihiatru, psihanalist și membru direct IPA. Școala s-a desfășurat la Sinaia, iar programul de prelegeri și grupuri clinice s-a îmbogățit cu o parte de psihanaliză aplicată (vizionari de film urmate de discuții).
În 2009, școala s-a desfășurat la Băile Felix, iar, față de programul din anii precedenți, s-au adăugat super-vizări individuale. Participanții din 2009 au fost atât de entuziasmați, încât, în toamna aceluiași an, au făcut demersuri la Universitatea "Titu Maiorescu" pentru înființarea Masteratului de psihanaliză, ceea ce s-a și întâmplat, în același an.

2-5 septembrie, la Constanța
"Acum, în 2010, când IPA săr-bătorește 100 de ani de existență, Școala de vară se va desfășura la Constanța. Dorim să revenim la malul marii, acolo unde în 1995 s-a desfășurat pentru prima oară în România un eveniment interna-țional de psihanaliză, de anvergură, anume: reunite, Școala de Vară și al șaselea Seminar Est-European de Psihanaliză, sponsorizate și girate profesional de Federația Europeană de Psihanaliză. La acea vreme, organizatorii români au fost trei membri ai Asociației Psiho-somatica, regretata psih. Cristina Bucur, dr. Liviu Radu și psih. Ioana Georgescu, implicată și acum în organizare. A veni la Constanța reprezintă și încercarea de a pune împreună eforturile a două organizații, (SRP și Psihosomatica) în vederea realizării unui cadru informațional, necesar sensibilizării la psihanaliză și poate, ulterior, formării în psihanaliză. Există o nevoie de specialiști în domeniul psihologiei, al psihoterapiei, chiar al psihanalizei, în special în mari orașe din România, cum este și Constanța", a mai precizat Brândușa Orășanu.

Se mai primesc înscrieri
Școala de vară reprezintă o deschidere a SRP spre cei care doresc să se familiarizeze cu gândirea psihanalitică și care nu se află neapărat în formare psihanalitică. Diferența față de conferințele obișnuite o dau grupurile clinice și posibilitatea supervizărilor individuale, prețioase pentru persoanele care acordă asistență medicală sau psihologică. Școala, fiind acreditată de Colegiul Psihologilor, intră în categoria "formare continuă", spre deosebire de formarea propriu-zis psihanalitică ("formare de bază", pe care am schițat-o mai sus).
"Membrii Psihosomatica și-au propus, prin statut să introducă psihologia, în toate formele ei (inclusiv psihanaliza), în toate domeniile de activitate. Așadar, prin sprijinirea acestei școli de vară, ea nu face decât să-și ducă mai departe misiunea sa", a declarat, pentru "Cuget Liber", psihologul-psihanalist Ioana Georgescu.
Pentru detalii și înscrieri la Școala de Vară de Psihanaliză, vă rugăm să consultați www.sdrp.ro ori să telefonați la dr. Geanina Micu, 0724/224.370 sau psih. Ioana Georgescu, 0722/449.022 (între orele 8-10 ori cu sms).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 09 August 2010
Stire din Sănătate : Aflați de ce vă doare capul
Sâmbătă, 07 August 2010
Stire din Sănătate : Avocado - sursa zilnică de vitamine
Sâmbătă, 07 August 2010
Stire din Sănătate : Cosmetice preparate la domiciliu
Pagina a fost generata in 1.8589 secunde