Farmaciile, pe cale să se închidă

232
Sistemul farmaceutic este în dificultate din cauza lipsei fondurilor, 1.500 de unități farmaceutice fiind în insolvență, iar alte 400 declarând deja falimentul, au arătat reprezentanții Colegiului Farmaciștilor și Colegiului Medicilor din România. Potrivit unui comunicat comun, remis de cele două organisme, "lanțul slăbiciunilor este lung și din nefericire afectează nu doar economia, ci în special categoriile cele mai vulnerabile din societate: bătrânii și copiii. Oamenii bolnavi au depășit nivelul de umilință la care erau supuși până acum. În acest moment, este o chestiune de supraviețuire".
La nivelul județului nostru, potrivit lui Vasile Rizea, președintele Colegiului Farmaciștilor Constanța, farmaciile au primit bani abia pentru o parte din medicamentele compensate și gratuite eliberate în septembrie 2009. "Pentru medicamentele pe programele de diabet și oncologie nu am mai primit bani de câteva luni, pentru că au fost epuizate fondurile", a mai adăugat acesta. În consecință, farmaciile se judecă în instanță cu furnizorii de substanțe farmaceutice și nu mai eliberează medicamente compensate și gratuite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5368 secunde