Gripa aviară poate declanșa Parkinson

368
Virusul H5N1, care provoacă gripa aviară, poate cauza inflamații ale nervilor creierului și este posibil să ducă la dezvoltarea bolii Parkinson. La această concluzie a ajuns o echipă de experți de la o clinică de copii din Statele Unite ale Americii, care a studiat evoluția acestui virus pe rozătoare.
În cadrul experimentului, cei mai mulți dintre șoarecii infestați au decedat destul de repede, însă cei care au supraviețuit și-au revenit după trei săptămâni. Această recuperare s-a dovedit a fi doar de suprafață, deoarece experții au demonstrat că boala a continuat să afecteze creierul rozătoarelor.
Analizele ulterioare au arătat că, după zece zile de la contaminare, nivelul de dopamină, responsabil de transmiterea informației între neuronii creierului a scăzut dramatic. Astfel, celulele nervoase își consumaseră toată ener-gia în lupta cu virusul și nu au mai putut contribui la sinteza neurotransmițătorului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5116 secunde