Iarna, sezonul trântelor pe gheață. Cum tratăm fracturile și entorsele

967
Iarna, sezonul trântelor pe gheață. Cum tratăm fracturile și entorsele - manaruptajpeg-1327859527.jpg

După ce, săptămâna trecută, iarna și-a intrat în drepturi depline și la malul Mării Negre, străzile și trotuarele din oraș sunt acoperite de nămeți și gheață. În această perioadă trebuie să fim precauți când ne plimbăm în aer liber deoarece orice mișcare greșită ne poate trimite la spital.

Entorsele, fracturile și luxațiile sunt cele mai frecvente afecțiuni care apar în sezonul rece, din cauza alunecărilor pe zăpadă. Medicii specialiști susțin că este esențial să nu lăsăm aceste mici accidentări netratate și să ne prezentăm imediat la spital.

Atenție la trotuarele alunecoase
În ultimele zile, a crescut numărul constănțenilor care s-au prezentat la urgența Spitalului Județean cu traumatisme ale încheieturilor. Cu toate acestea, Eugenia Stan, asistentă medicală în cadrul Unității de Primire Urgențe a SCJU a declarat, ieri, că numărul pacienților cu entorse sau fracturi în urma căzăturilor nu este mai mare ca în alți ani. "Față de anii anteriori nu putem spune că sunt mai mulți constănțeni afectați de fracturi sau entorse. În schimb, multe dintre accidente se întâmplă, din neatenție, pe trecerile de pietoni. Și asta din cauză că persoanele nu se asigură corespunzător înainte de a trece strada, ori mașina a alunecat pe zăpadă și nu a mai putut opri la timp", spune Eugenia Stan.
Gheața de pe trotuare poate fi extrem de periculoasă, în special pentru bătrâni, care în urma unei căderi, se pot alege mult mai ușor cu fracturi din cauza fragilității oaselor. În această perioadă trebuie să țineți cont de încălțămintea pe care o purtați.
Medicii recomandă ca iarna să purtați cizme sau ghete mai înalte, care să țină strânsă articulația gleznei, dar care să aibă și o talpă striată, pentru a preveni alunecările.

Cum știm dacă ne-am fracturat piciorul?
Fracturile sunt cele mai grave traumatisme ale articulațiilor, deoarece osul se rupe, iar pericolul de infecție crește, mai ales în cazul fracturilor deschise. Cu toate că nu putem ști cu certitudine care este problema exactă până când nu avem rezultatul examenului radiologic, există câteva semne care vă pot arăta că ați suferit o fractură.
De exemplu, când un os se rupe se aude un zgomot specific asemănător cu un trosnet. De asemenea, membrul respectiv se scurtează, există un spasm muscular în jurul fracturii, anumite mișcări ale segmentului afectat nu mai pot fi controlate, iar pielea se umflă la scurt timp după producerea accidentului. În acest caz, este obligatoriu să vă prezentați de urgență la cel mai apropiat spital. Acolo, medicul ortoped va efectua radiografii pentru a ști cu exactitate tipul leziunii osoase de care suferiți.
Deși osul are calitatea de a se reface singur destul de repede, fără intervenția doctorului se poate vindeca într-o poziție nenaturală. Medicul poate realinia oasele fără intervenție chirurgicală, iar segmentul lezat se imobilizează în ghips de la 21 până la 60 de zile, după caz.

Entorsele și luxațiile, cele mai frecvente accidente ale iernii
O formă mai ușoară a leziunilor oaselor sunt entorsele și luxațiile. Entorsa apare atunci când ligamen-tele de la nivelul unei articulații, cum ar fi cele de la încheieturile mâinii, cotului, genunchiului și a gleznei, se răsucesc sau se întind forțat din cauza unei mișcări bruște sau a unei căzături. În schimb, luxația înseamnă deplasarea unui os din articulație.
Pentru a nu confunda o simplă entorsă cu o fractură trebuie să știți că în cazul entorsei, la palpare nu se pot simți mici fragmente osoase ce se mișcă independent, membrul afectat nu se scurtează și vă puteți controla în continuare anumite miș-cări care implică segmentul afectat. În plus, pielea nu este perforată niciodată la nivelul articulației care a suferit entorsa. Potrivit medicilor, orice entorsă sau luxație trebuie imobilizată, mai întâi, cu atele, care trebuie să "prindă" articulația afectată. Totodată, vizita la spital este obligatorie, pentru ca medicul ortoped să pună diagnosticul corect și să vă ofere tratamentul corespunzător.

Cum putem evita complicațiile
Pentru a vă feri de complicații în urma fracturilor sau a entorselor, după înlăturarea ghipsului trebuie să reluați progresiv mersul, cu pași mici, fără să forțați prea tare articulația. De asemenea, nu neglijați o durere care persistă mai mult de două luni după imobilizare și prezentați-vă la medic pentru investigații medicale.
Asistenta medicală Eugenia Stan a recomandat celor care suferă de astfel de afecțiuni să se odihnească pentru o recuperare eficientă. "După ce au plecat de la spital, pacienții trebuie să stea în repaus, iar membrul afectat trebuie menținut în plan înclinat, pentru a se vindeca mai repede. Totodată, este indicat și un control la policlinică la două sau trei zile de la accident", a menționat Eugenia Stan.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012
Stire din Cetățenești : Ce este candidoza  bucală?
Pagina a fost generata in 0.6847 secunde