Legea sănătății, dezbătută la minister

240
Dezbaterile pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea și funcționarea sistemului sanitar, continuă la Ministerul Sănătății. Astăzi, echipa ministerului s-a întâlnit cu reprezentanții Federației SANITAS.

"Elaborarea noului proiect legislativ se va face în mai multe etape. După fiecare capitol pe care îl definitivăm vom avea noi consultări cu partenerii noștri de dialog", a declarat dr. Vasile Cepoi, secretar de stat în timpul întâlnirii. Oficialul MS a mai spus că așteaptă din partea tuturor celor care participă la dezbaterile pe tema Legii Sănătății, propuneri concrete cu privire la modul de organizare a asigurărilor de sănătate, cel de funcționare al unităților sanitare dar și de asigurare a calității serviciilor medicale.

În timpul discuțiilor, reprezentanții sindicatelor și-au arătat disponibilitatea de a participa la elaborarea noi legislații din domeniul sanitar.

Aceștia au arătat că sunt interesați ca legea să garanteze drepturile angajaților din sistem. În acest sens, reprezentanții SANITAS au fost interesați în mod special de organizarea unităților sanitare. În opinia sindicaliștilor spitalele ar trebui să fie organizate ca unități sanitare finanțate integral din venituri proprii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.207 secunde