Concurs Medicamentele pentru terapiile copiilor cu cancer nu se găsesc decât peste hotare

203

Articole recomandate

În cadrul Conferinței Naționale a Pacienților, desfășurată în perioada 11 - 13 martie, reprezentanții asociațiilor bolnavilor și-au exprimat păsurile, profitând de faptul că la eveniment au fost prezenți și oficiali din Ministerul Sănătății. Olga Cridland, președinta Asociației PAVEL (Primim Ajutor Viața Este Luminoasă), care se preocupă de apărarea drepturilor copiilor cu neoplazii, a atras atenția asupra faptului că, în țara noastră, micuții bolnavi de cancer se află de multe ori în situația de a nu putea urma tratamentele prescrise. Produsele farmaceutice sunt foarte scumpe și multe dintre ele nu se găsesc în România. "Părinții cumpără medicamentele din alte țări ale UE, la prețuri foarte mari. Cei mai mulți copii sunt cazuri sociale, astfel încât tratamentul este aproape imposibil de realizat", a afirmat Olga Cridland.
În replică, dr. Cristian Anton Irimie, secretar de stat, a afirmat că Ministerul Sănătății lucrează la un nou program oncologic menit să îmbunătățească accesul la tratament atât pentru adulți, cât și pentru minori. "Din nefericire, companiile farmaceutice nu aduc medicamentele respective în România deoarece prețurile lor nu sunt atractive. În acest moment ministerul nu poate să importe medicamentele pentru că nu are mecanismele și bugetul alocat pentru așa ceva", a declarat secretarul de stat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 13 Martie 2010
Stire din Sănătate : Mai puține infecții respiratorii
Sâmbătă, 13 Martie 2010
Stire din Sănătate : Când sforăitul înseamnă boală
Pagina a fost generata in 2.0927 secunde