Medicii de familie, nemulțumiți de cardul de sănătate

364
Medicii de familie, nemulțumiți de cardul de sănătate - cardsanatate-1345646868.jpg
Introducerea cardului de sănă-tate ar mări și mai mult birocrația în ceea ce privește actul medical, afectând consultația pacienților, sunt de părere medicii de familie. Aceștia s-au întâlnit, ieri, în cadrul unei dezbateri, cu reprezentanții Ministerului Sănătății. Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale a Medicilor de Familie, a afirmat, că actele birocratice, la care se va adăuga și cardul de sănătate, afectează timpul și preocuparea medicului de familie față de pacienți. "Dacă se va implementa acest sistem, îl vom folosi, dar refuzăm să inscripționăm carduri. În loc să consultăm pacienții, facem înregistrări, inscripționări și borderouri", a subliniat Rodica Tănăsescu. De aceeași părere este și Doina Mihăilă, pre-ședintele Patronatelor Medicilor de Familie, care spune că prin introducerea cardului nu se va verifica decât calitatea de asigurat. În plus, ea a acuzat și faptul că medicii de familie trebuie să cumpere singuri cititorul de card, care costă între 150 și 200 de euro, la care se va adăuga și întreținerea acestuia. "Trebuie să dai cardul, să-l scrii, să faci borderouri, centralizatoare. Medicul de familie va fi birou de informații, serviciu de pașapoarte și serviciu de curierat", a spus medicul.

De cealaltă parte a baricadei se află reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate care spun că proiectul privind cardul de sănătate s-a aflat în dezbatere publică și că sunt deschiși la discuții. Marius Filip, medicul șef al CNAS, a afirmat că există un cadru legislativ care trebuie respectat, dar se pot face și modificări, atât timp cât sunt în favoarea asiguratului. Potrivit acestuia, cardul de sănătate a fost gândit pentru a nu mai plimba pacientul la Casa de Sănătate. "Nu suntem inflexibili, ținem cont de propuneri, nu vrem ca pacientul să sufere. Trebuie găsită împreună o soluție. Lucrurile sunt convins că vor merge mai departe", a adăugat Filip. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.518 secunde