Medicii de familie, revoltați de decizia CNAS

130
1 min citire
Reprezentanții medicilor de familie sunt revoltați de decizia CNAS de a le trasa sarcina distribuirii cardurilor de sănătate, argumentând că acesta este proiectul Casei de Sănătate, nu al medicilor de familie. "Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) sunt surprinse de declarațiile CNAS cu privire la cardul de asigurat și sarci-nile pe care CNAS dorește să le traseze medicilor de familie privind distribuirea și editarea datelor medicale de pe acestea.
Argumente noastre sunt: cardul de asigurat este proiectul acestei instituții, nu al medicilor de familie, cardul reprezintă un document de identificare care conform legii poate fi eliberat titularului doar de emitent (CNAS). Cu atât mai mult cu cât în conferința de presă a CNAS a fost confirmată intenția ca începând cu 2014 cardul de asigurat să aibă și rol de buletin/card de identitate.
Editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducând și mai mult timpul alocat consultației medicale, adică activității medicale efective, în detrimentul pacientului. Editarea datelor afectează calitatea actului medical și relația medic-pacient. În plus, editarea datelor este inutilă, în contextul lansării Dosarului Electronic al Pacientului începând cu 24 ianuarie 2014, conform calenda-rului declarat Comisiei Europene în cadrul proiectului DEP finanțat din fonduri europene", susțin medicii.
Mai mult, aceștia susțin că pacientul va trebui să plătească efectuarea grupei sanguine și declarația notarială privind donarea, acestea nefiind acoperite de asigurare, iar cardul de asigurat trebuie să fie distribuit de asigurător către asigurat, el consti-tuind o legătură directă între aceștia, care nu poate include terți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0394 secunde