Meteorism abdominal (balonarea) - favorizat de mâncatul în grabă

21805
Meteorism abdominal (balonarea) - favorizat de mâncatul în grabă - 10ce338ed92845fa2d7e3188b61b50ba.jpg
Printre simptomele dereglării digestiei (în termeni de specialitate – meteorism abdominal) se numără acumularea masivă de gaze la nivel intestinal sau în spațiul abdominal. În astfel de situații, abdomenul nu mai este moale, suplu și nedureros la palpare, ci, dimpotrivă, are volumul mărit, iar la palpare apare durerea.

Cauze
Cele mai frecvente cauze ale meteorismului sunt dereglări ale digestiei, deficitul de enzime și fermenți și bolile intestinale bacteriene. "Ar fi bine ca în astfel de cazuri să se urmărească în timp apariția acestui meteorism după consumul anumitor alimente solide și lichide (prăjeli, condimente, grăsimi animale, supe de carne de pasăre, crudități, diferite produse pe bază de cereale, băuturi alcoolice și carbogazoase, cafea, ciocolată)", precizează medicul primar Emilian Banu.

Simptome
De asemenea, specialistul consideră că este bine să se urmărească dacă există și alte simptome, ca de exemplu: arsuri "în capul pieptului", o jenă în aceeași zonă, mai ales după masă, borborisme abdominale, sațietate precoce, eventuale tulburări de tranzit intestinal, acestea din urmă atrăgând atenția asupra prezenței unei patologii intestinale în afara unui sindrom dispeptic.

Recomandări
Dacă există probleme de acest gen, medicul Emilian Banu recomandă mese mici și repetate, renunțarea la fumat, dacă este cazul, la anumite alimente (grăsimi, cafea, ciocolată, băuturi carbogazoase) și la orice produs după care sesizați că apare acest simptom.

Se recomandă un examen clinic
Deși nu poate fi considerat o boală în adevăratul sens al cuvântului, cu excepția cazurilor când simptomele sunt persistente (poate fi vorba despre suferința cronică a unui organ digestiv), pentru a se putea preciza dacă este vorba de tulburări motorii ale tubului digestiv sau de o boală organică digestivă sau extradigestivă răspunzătoare de acest meteorism, este nevoie atât de un examen clinic, cât și de investigații paraclinice și de laborator.

Ceaiurile au efect benefic
În cazurile mai simple, bolnavilor li se recomandă să mănânce cu gura închisă, să mestece bine, să nu vorbească în timpul mesei, ca să înghită cât mai puțin aer.
Pentru ameliorarea disconfortului cauzat de meteorismul abdominal, specialistul este de părere că următoarele plante sunt benefice: busuioc, anghinare, coriandru, salvie, administrate fie sub forma unor ceaiuri simple, fie în diverse combinații.
În același timp, specialistul recomandă, mai ales în perioada verii, evitarea alimentelor care balonează, printre care se numără și varza, mierea, dulceața, zahărul, ceapa, fasolea boabe, ridichiile, castraveții, bomboanele, apa minerală, guma de mestecat. La fel de importantă pentru echilibrarea sistemului digestiv este evitarea, pe cât posibil, a stresului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4506 secunde