Miniștrii din sănătate și-au dat întâlnire la Malta. Ce au în vedere

158
Miniștrii din sănătate și-au dat întâlnire la Malta. Ce au în vedere - sanatate-1494415611.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Sănătății prof. dr. Florian Bodog, a participat la cea de-a treia masă rotundă a miniștrilor sănătății cu șefii companiilor farmaceutice stabilite în Europa, în cadrul președinției malteze a Consiliului Uniunii Europene, care s-a desfășurat în Malta, în perioada 9-10 mai 2017.


Evenimentul, care a adunat oficiali în domeniul sănătății ai Statelor membre, precum și conducerea companiilor farmaceutice stabilite în Europa, are ca obiectiv promovarea calității, eficienței și durabilității sistemelor de sănătate în Europa și asigurarea condițiilor adecvate pentru cercetare și inovare.


Cu același prilej, prof. dr. Florian Bodog a avut întâlniri bilaterale cu ministrul sănătății din Irlanda, Simon Harris și ministrul sănătății din Spania, doamna Dolors Montserrat, cu care a purtat discuții referitoare la relocarea European Medicines Agency (EMA), situația aprovizionării cu medicamente și stabilirea unor strategii comune privind politica medicamentului.


În cadrul reuniunii un important moment l-a reprezentat semnarea Declarației de la Valletta, document care stipulează importanța garantării accesului pacienților la medicamente și terapii noi și inovative, ministrul sănătății, Florian Bodog, împreună cu omologii săi asigurând, pe această cale, durabilitatea sistemelor de sănătate din Europa.


Astfel, România, alături de Malta, Portugalia, Cipru, Grecia, Spania, Italia și Irlanda, a semnat un acord de cooperare în vederea creșterii accesului la medicamente inovative și alte tehnologii în domeniul sănătății și înființarea unei Comisii Tehnice de identificare a unor căi de cooperare voluntară ce își propune să includă schimbul de informații, identificarea celor mai bune practici și depistarea unor posibile mecanisme referitoare la negocierea prețurilor și a achizițiilor publice comune.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3436 secunde