Ministrul Sănătății: "de acord cu solicitările medicilor, dar bugetul lipsește"

152
< 1 min citire
Ministrul Sănătății:
Ieri, 5 septembrie, la ora 14:00, a avut loc o întâlnire între reprezentanții Biroului Executiv al Federației SANITAS și Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. În cadrul întâlnirii au fost prezentate nemulțumirile acute ale cadrelor medicale. Ministrul Voiculescu a preluat toate nemulțumirile și, în încercarea de a le atenua, s-a declarat total de acord cu solicitările, dar a reiterat constrângerile bugetare.
Reprezentanții Federației SANITAS l-au informat pe Ministrul Sănătății că membrii de sindicat nu mai au răbdare și nici nu consideră că ei sunt cei care trebuie să echilibreze bugetul în așa măsură încât să poată elimina inechitățile salariale.
"Am solicitat Ministrului Voiculescu să își facă absolut toate calculele necesare pentru ca pe 15 septembrie a.c. să poată prezenta în fața membrilor Consiliului Național al Federației SANITAS, posibile soluții viabile pentru rezolvarea inechităților salariale", explică reprezentanții SANITAS.
Pe data de 15 septembrie, Consiliul Național al Federației SANITAS va lua decizia de declanșare a procedurilor pregătitoare ale grevei generale, în funcție de răspunsul Ministrului Sănătății și implicit în funcție de solicitările și voința membrilor de sindicat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0416 secunde