Mituri și adevăruri din spatele vaccinurilor pentru copii: "Inconștiența părinților e criminală"

1535
9
Mituri și adevăruri din spatele vaccinurilor pentru copii:

Articole de la același autor

Vaccinarea copiilor rămâne un subiect extrem de controversat, iar părinții par a se lăsa influențați mai degrabă de informațiile citite pe internet, decât de cele primite direct de la medic. Care sunt riscurile la care aceștia își supun copiii, ce presupune

o doză de vaccin pentru organismul unui copil și ce mituri se ascund în spatele acestui subiect ne explică specialiștii constănțeni.

"Ar fi mai sigur dacă am refuza vaccinarea copilului nostru?", "Se mai pot îmbol-năvi copiii de boli care au fost eradicate acum zeci de ani?", "Există riscul ca un copil să dezvolte o tulburare sau o boală în urma vaccinării?", sunt doar câteva dintre zecile de întrebări pe care părinții și le pun sau chiar le adresează medicilor, când vine vorba de vaccinarea copiilor.

Pe de altă parte, cadre medicale cu experiență ridică o întrebare esențială: "Cine plătește în cazul unei epidemii declanșate de lipsa imunizării?".

"Vaccinarea este un act medical care nu ar trebui lăsat la latitudinea populației din punct de vedere al deciziei de a o efectua. Riscurile pe care le prezintă lipsa imunizării sunt uriașe, iar refuzul nu se poate fonda pe un simplu click de internet. E foarte grav că părinții apelează la această sursă de informare și nu la medici pentru că în lumea virtuală, informațiile nu sunt întotdeauna veridice.

Cel mai grav este faptul că un copil bolnav poate transmite cu mare ușurință boala unui copil încă nevaccinat. Și aici vorbim de un adevărat carusel în care sunt prinși, practic, copii nevinovați", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Cristina Mihai, medic primar pediatru, șefa secției de pediatrie din cadrul secției de pediatrie a Spitalului Județean Constanța.

Oferă vaccinurile protecție maximă?

Alegerea de a nu imuniza copiii este comparabilă cu o "ruletă rusească", spun medicii, care susțin că avantajele vaccinării sunt mult mai importante decât cele câteva efecte secundare locale și care se întâlnesc foarte rar.

"O doză de vaccin îți inoculează o cantitate mică de antigen care stimulează organismul să producă anticorpi. Când nu ai această memorie imunologică, efectele bolii sunt cu atât mai grave. Și atunci întrebarea esențială rămâne aceiași: «Cine plătește în cazul unei epidemii declanșate de lipsa imunizării?».

Vaccinurile sunt o picătură într-un ocean, un mic impuls dat organismului pentru a se proteja de boli grave, invalidante. Avem deja exemple de țări în care s-au declanșat epidemii cu efect pe termen lung asupra societății, pentru că vaccinarea este implicit o decizie care influențează sănătatea publică", a mai spus medicul pediatru.

"Copiii nevaccinați, o bombă printre noi"

Medicul de familie Areco Jenica este unul dintre doctorii care a refuzat să înscrie pe listele de pacienți copii mai mici de 4 ani, tocmai din cauza refuzului nejustificat al unor mămici de a-i vaccina. "Populația din România a crezut că face rău vaccinul pentru cancerul de col uterin, așa încât acea campanie a eșuat, principalele responsabile fiind tocmai mămicile fetițelor care își încep viața sexuală pe la 14 ani. Iarna aceasta am avut cazuri extrem de grave de gripă, din cauza refuzului pacienților de a se vaccina, transmițând virusul altor persoane hipertensive sau cu alte afecțiuni și care au avut suferit enorm. Sunt femei gravide care refuză vaccinarea chiar și la indicația medicului, expunându-se astfel unor riscuri. Nu putem lăsa o problemă de interes național la liberul arbitru al unor persoane neavizate. De la teama de efectele secundare și până la ce s-ar putea întâmpla în cazul unei epidemii, consider că fiecare dintre cei nevaccinați constituie o bombă lăsată liberă pe străzi", a mai afirmat medicul de familie constănțean.

În calendarul național de vaccinare sunt înscrise vaccinuri care îi pot scuti pe copii de suferința unor boli precum hepatita, meningita, difteria, rujeola sau tetanosul. Acestea se efectuează în cabinetele de medicina familie și sunt gratuite.

Mai nou, actualul ministru al sănătăți, Nicolae Bănicioiu, a anunțat recent că pregătește un proiect de lege a vaccinării.

Între timp, în anumite zone ale țării, printre care și cea de S-E, imunizarea cu ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) a scăzut sub 80 de procente.

Comentează știrea

zoro
27 aprilie 2015
marketing fortat

Mi se pare japca faptul ca produci un vaccin si apoi dai lege ca sa ma obligi să-l accept in mine ca sa ai tu ce vinde. Si daca i-l fac si rămân paralizat sau ai vreun necaz cu copilul, hoții umfla din umeri si tu intri in statistici ca fiind parte din nefericitii care apar prin toate evidentele. Să-și bage ei primii in copiii lor toate substantele experimentale si apoi sa ne oblige pe noi. Nu mi-am făcut antigripal de cativa ani si am fost bine mersi. M-am operat la sfatul medicului de o problema si am plecat cu alta. Am dus analize pt mine si am plecat cu rezultatele altui pacient. Sunt pățit si lămurit de sfaturile doctorilor care vizează pielea altora, nu pe a lor. Mincinoși.

gigi
27 aprilie 2015
gripa si altele

Daca citesti ce scrie cu litere mici s.a efectele adverse ..te iei cu mainile de cap.Medici zic,unii,ca doar o parte fac una sau alta ....dar daca din aia 100 sau 1000 face parte copilul tau ti se pare mult sau putin 1 caz. Alta problema din 10 insi eu nu sunt vaccinat antigripal........cum pot declasa epidemie daca cei 9 sunt vaccinati???

boss
27 aprilie 2015
esti praf

Ai păreri, dar ai copii ? Ca daca n-ai copii, pe părerea ta nu punem preț.

lili
28 aprilie 2015
raspuns

Mai intai ca pe internet nu circula doar informatii culese aiurea, eu personal am citit articole lungi scrise de specialisti. Apoi sunt in jurul nostru medici care cunosc foarte bine problema in discutie, iar acesti oameni nu pot fi numiti "prosti" (apropos "malitius", nu e necesar sa iti expui nivelul educatiei atribuind cuvinte nepotrivite celor care comenteaza. In niciun caz nu vorbim aici de handicap sau prostie, suntem doar parinti si atat.) Si nu in ultimul rand - de unde atata teama domnilor vaccinati ? Eu v-as lasa singuri cu un parinte al carui copil a suferit efecte secundare pe viata. p.s. Sunt vaccinata impotriva tetanosului, dar cu toate acestea in spital mi s-a mai administrat o data acest vaccin, fara sa conteze ca eram deja vaccinata. Am facut o forma severa de tuberculoza desi am facut toate vaccinurile din schema, si nimeni in cercul meu de cunostinte nu a facut asa ceva. Copilul meu a facut ROR-ul si anul imediat urmator rubeola si-a facut de cap...si oreionul, intr-o forma urata - de ce ?

gigi
28 aprilie 2015
pt malitius si boss

Mai frate cum declasezi epidemie daca copilul tau e vaccinat?? Ca sa iti raspund da am copii vaccinati unul cu o schema mai complicata si altu doar cateva care nu declanseaza probleme grave sau sunt riscante.Am facut o mare greseala cu primul copil ca desi avea vaccin facut a facut si boala respectiva..........pt ce vaccin?? Parerile de care vb sunt de la medici din Romania si din afara tarii nu din fb si etc. Mai cititi dragilor si nu stati ca puii de gaina cu pliscul deschis sa va bage toti incompetentii informatii pe gat. Cati au citit ce constie un vaccin cu adevarat?ma refer la citit nu ca zice md x si y sau ca zice la tv ......sau in presa. Pacat de cei ce au creier si refuza sa l abuzeze.

Catalina
29 aprilie 2015
Noutate absoluta, doar acum!

Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Andrei
1 mai 2015
Munceste de acasa!

Cautam oameni seriosi. Se lucreaza part-time. Este vorba de o Franciza Alternativa Noi oferim studii gratuite sub forma de cursuri trimise pe mail. Contract legal oferit din start! Dovada platii disponibila imediat! Am expediat si primele castiguri! Minim 18 ani. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "PART-TIME" la adresa de email : [email protected]

Roxana
6 mai 2015
Oferta de lucru

Vă puteți depăși frica de eșec, mergând cu încredere în direcția visurilor voastre și acționând ca și cum ar fi imposibil să eșuați. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea "Succesul în viață". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]

nico
12 mai 2015
nou

Oamenii care merg mai departe în pofida eșecurilor de pe parcurs nu devin niciodată niște ratați, pentru simplul motiv că își păstrează capacitatea de a mai încerca o dată. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea "Te-ai născut bogat". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5855 secunde