O variație genetică, responsabilă de optimism sau pesimism

O variație genetică ar putea să explice diferențele între persoanele optimiste și cele pesimiste, potrivit unui studiu publicat de cercetătorii britanici în revista Proceedings of the Royal Society B.

Studiul a fost coordonat de Elaine Fox, de la Universitatea Essex din Marea Britanie, și a fost efectuat pe un eșantion de 97 de persoane.

Oamenii de știință au demonstrat deja, prin studii anterioare, că gena 5-HTTLPR controlează nivelul de serotonină, o moleculă ce transmite mesajele chimice în interiorul sistemului nervos central și care este implicată mai ales în mecanismul somnului și în declanșarea stărilor de depresie. O serie de medicamente antidepresive a fost concepută, de altfel, de cercetători pentru a regla concentrația de serotonină din organism.

Cercetătorii au identificat trei variante ale acestei gene, din care două perechi gene alele scurte influențează în mod direct riscul de apariție a depresiilor și a tentativelor de sinucidere, prin faptul că determină o reacție neurochimică exagerată a organismului în situațiile stresante.

Cercetătorii au proiectat în fața voluntarilor o serie de imagini, grupate două câte două, extrase dintr-un test psihologic internațional. Imaginile erau împărțite în trei categorii: negative, care inspirau teamă sau stres, precum imaginea unui păianjen sau a unei persoane pe punctul de a se sinucide, erotice sau agreabile și imagini neutre. Fiecare grup de două fotografii conținea imagini din categorii diferite.

Din totalul voluntarilor, 16 persoane purtătoare de gene alele lungi au fost interesate de imaginile agreabile, ignorându-le pe cele neliniștitoare. Cei care erau purtători de gene alele scurte nu au prezentat această tendință, iar preferințele lor pentru una dintre cele trei categorii de imagini nu au fost la fel de clare.

Cercetătorii consideră că genele alele lungi au funcția de a distorsiona realitatea pentru a proteja, fapt care permite organismului să reacționeze mai bine în cazuri de stres. Absența genelor determină, probabil, o mai mare vulnerabilitate în fața schimbărilor de dispoziție și a anxietății.