Îmbrăcămintea sau încălțămintea care au mai fost purtate de alte persoane au un nivel microbian și micotic foarte mare, care se transmit, ne avertizează dr. Gheorghe Nicola, șeful Clinicii dermato – venerice.
"O persoană care folosește haine purtate de către altcineva riscă să se contamineze cu flora microbiană sau micotică. Sunt foarte mulți agenți patogeni și este aproape imposibil ca o persoană să nu se contamineze cu ei", ne avertizează medicul.
Fierberea țesăturii la peste 90 de grade Celsius și călcarea cu fier încins sunt, de multe ori, suficiente pentru a distruge flora microbiană, asta în cazul în care sunt țesături care se pretează la așa ceva.
În schimb, în cazul unei perechi de pantofi, doar formolizarea poate îndepărta riscul de îmbolnăvire. "Nu sfătuiesc pe nimeni să cumpere încălțăminte second – hand", spune dr. Nicola.
Până și probarea unui obiect de îmbrăcăminte și a unei perechi de încălțăminte presupune un risc, întrucât pe ele rămâne flora microbiană.
Orice produs nou cumpărat ar trebui să fie spălat și călcat înainte de a fi purtat. Cu atât mai mult această operațiune este imperios necesară în privința obiectelor care vin direct pe piele. Riscul de îmbolnăvire este aproape zero atunci când cumpărăm din magazin obiecte de îmbrăcăminte ambalate.
Micozele dispar foarte greu
Micozele dispar foarte greu. Cele mai multe necesită terapie susținută timp de cinci – șapte săptămâni. Mai trebuie spus că perioada de incubație a micozelor este de ordinul săptămânilor, timp în care poate fi contaminată toată garderoba persoanei respective. În aceste cazuri, este necesar a fi dezinfectate toate obiectele de îmbrăcăminte.