Părinții le pot vorbi copiilor despre sex începând cu vârsta de zece ani

1719
Când sunt mici, copiii află că "i-a adus barza". Mai târziu, cei mici realizează că toată povestea cu barza este doar... o poveste și devin curioși. În adolescență, curiozitatea devine și mai accentuată, iar dacă părinții nu vorbesc cu ei despre sexualitate există riscul ca tinerii să experimenteze mult prea devreme ce înseamnă sexul, având în vedere tentațiile care există în prezent. De aici, pot deriva alte probleme - o sarcină apărută la o vârstă fragedă, un avort care poate lăsa urme adânci atât pe plan fizic, cât și psihic.

Psihologii spun că este foarte important ca părinții să discute cu adolescenții despre sex. Ei spun că a discuta cu tinerii pe acest subiect nu înseamnă a-i încuraja să-și înceapă viața sexuală, ci a le arăta ce înseamnă stima de sine, valorile, modelele, responsabilitatea. Camelia Gheorghe Condurache, psiholog școlar la Colegiul Tehnic "Pontica", din Constanța, ne-a explicat că părinții ar trebui să le vorbească copiilor despre sex încă de la vârsta de zece ani. "Trebuie să o facă, pentru că altfel copiii vor afla de pe stradă ce îi interesează și vor afla în mod distorsionat", a precizat specialistul.
Ce trebuie să le spună părinții adolescenților? Psihologul Camelia Gheorghe Condurache ne-a prezentat zece chestiuni despre care adolescenții vor să discute cu părinții în materie de sex:
1. Explicați-le de ce sarcinile la adolescente sunt o idee atât de proastă. De exemplu, vorbiți-le despre mamele și tații adolescenți, cât de greu le-a fost.
2. Vorbiți-le deschis despre iubire, sex și relații interumane. Faptul că sunt tineri nu înseamnă ca nu se pot îndrăgosti sau nu pot fi profund interesați de sex.
3. Nu este suficient să le interziceți să facă sex. Explicați-le de ce doriți acest lucru și întrebați-i ce părere au.
4. Indiferent dacă fac sau nu sex, adolescentele trebuie să fie pregătite. Trebuie să știe cum să evite sarcinile nedorite și bolile cu transmitere sexuală.
5. Dacă vă întreabă despre sex și despre contracepție, nu trageți concluzia că au început deja să facă sex. De asemenea, nu plecați de la premiza că orice le spuneți despre sex sau despre contracepție îi va împinge să facă sex.
6. Dăruiți-le din timpul dumneavoastră înainte de a fi prea tarziu.
7. Uneori, ca să nu faci sex, este suficient să nu ai ocazia. De multe ori, adolescenții ajung să facă sex pentru că nu prea au nimic de făcut. Nu îi lăsați singuri prea mult timp.
8. Adolescenților le pasă de opinia dumneavoastră, deși nu lasă întotdeauna să vadă acest lucru.
9. Aratați-le ce înseamnă o relație sănătoasă și responsabilă.
10. Adolescenților nu le place ideea de "discuție". Începeți să le vorbiți despre sex când sunt mici și continuați discuția atunci când cresc.
Părinții susțin că le este teamă că, vorbindu-le copiilor despre sex, ei îi vor încuraja să facă sex înainte de căsătorie. Psihologul a explicat: "Cercetările au demonstrat că educația sexuală nu îi determină să-și înceapă viața sexuală pe adolescenții care oricum nu ar face acest lucru în absența ei. Discuțiile despre sex nu-l fac pe adolescent mai activ din punct de vedere sexual. Dimpotrivă, ar
putea să aibă efectul opus", a precizat Camelia Gheorghe Condurache.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5785 secunde