Peste 500 de medici, înscriși pentru examenul de specialist

412
< 1 min citire
Peste 500 de medici, dar și farmaciști vor susține în mai puțin de două săptămâni examenul de specialist. Cea mai mare parte dintre aceștia a optat pentru specializarea medicina de familie și medicina muncii.
În total, sunt înscriși 549 de medici, medici dentiști și farmaciști. 81 de candidați vor să se specializeze în medicina de familie, 34 în medicina muncii, 32 în medicina internă, 29 în medicina de urgență și câte 28 pentru pediatrie și gastroenterologie. Alți 30 de candidați vor susține examenul la medicină de dentară.
Examenul va avea loc pe 14 martie și se va desfășura în mai multe centre universitare din țară. Potrivit legii în vigoare, examenul de specialist poate fi susținut în termen de maximum cinci ani de la data încheierii programului de pregătire în rezidențiat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0287 secunde