Policlinica 2 Constanța va găzdui Centrul de Sănătate Mintală

774
2
Policlinica 2 Constanța va găzdui Centrul de Sănătate Mintală - policlinica2constanta6-1418140485.jpg

Articole de la același autor

Din 2015, odată cu finalizarea proiectului de reabilitare a Policlinicii 2 Constanța, aflată în subordinea Spitalului Județean Constanța, Centrul de Sănătate Mintală va funcționa în interiorul instituției sani-tare.

Managerul Spitalului Județean, Dănuț Căpățână, susține că, în perioada următoare se vor finaliza lucrările de racordare la toate cabinetele medicale ce vor funcționa în interiorul Policlinicii. Reabilitarea ambulatoriului a început în toamna lui 2012 și se va finaliza în prima parte a lui 2015.

Reabilitarea Policlinicii 2 se realizează prin Programul Operațional Regional 2007-2013 cu fonduri europene, accesate prin contractul "Consultanță în managementul execuției lucrărilor din proiectul Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea și echi-parea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Con-stanța - Policlinica 2".

De asemenea, vor fi reorganizate o serie de spații nefolosite în scopul amenajării unei noi recepții și a unui laborator de analize medicale. Valoarea totală a acestui proiect se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei, iar o parte din această sumă va fi suportată de CJC.

"Pe lângă toate cabinetele medicale care sunt închiriate de medici și care nu aparțin spitalului, Policlinica 2 va găzdui și Centrul de Sănătate Mintală", a precizat Dănuț Căpățână, managerul Spitalului Județean Constanța.

Comentează știrea

elena
11 decembrie 2014
job

Lucru pe calculator, max. 3 ore pe zi, pentru un castig de cel putin 300 de euro lunar, oferta serioasa. Cei interesati trimiteti textul "JOB" la adresa de email [email protected]

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Noiembrie 2014
Stire din Diverse : Cum să pregătești trusoul bebelușului
Pagina a fost generata in 1.0698 secunde