Proiect de art-terapie pentru copiii autiști din Constanța

206
Proiect de art-terapie pentru copiii autiști din Constanța - artterapieautisti-1383154682.jpg

Articole de la același autor

Copiii cu autism din cadrul Asociației Centru de Autism Marea Neagră au realizat, în această săptămână, în cadrul activităților de art-terapie, cei mai frumoși "dovleci" de Halloween. Împreună cu psihologii din cadrul centrului, micuții beneficiari au sculptat, pictat și ornamentat fiecare dovleac pentru a fi pregătit de expoziție. Activitatea a fost desfășurată pentru a-i ajuta să își dezvolte abilitățile de socializare. "Părinți, copii și terapeuți am fost cuprinși de febra pregătirilor pentru această zi și am încercat prin tot ceea ce facem să-i distrăm pe acești micuți speciali. Chiar dacă uneori uităm sau ne este greu să credem că și un copil special poate face lucruri la fel de frumoase ca și ceilalți, în astfel de zile ei reușesc să ne demonstreze că pot realiza la fel de multe lucruri ca și ceilalți copii. Pe lângă bucuria și plăcerea pe care le-au avut copiii pe parcursul desfășurării activităților, am urmărit să le dezvoltăm abilități de socializare în grup, motricitatea fină și abilitățile artistice. Prin fiecare acțiune pe care o desfășurăm în Centrul de Autism «Marea Neagră» încercăm să conștientizăm opinia publică și să schimbăm atitudinea față de acești copii speciali ce au demonstrat de cele mai multe ori că pot avea și ei abilitățile pe care le are un copil tipic. Dovlecii realizați de către copii pot fi admirați, mâine, la sediul Centrului sau pe pagina de facebook PSIHOLOGIECON-STANTA", ne spune psihologul Adrian Gemănaru, directorul centrului pentru autism.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6992 secunde