Prunele vă scapă de constipație

131
< 1 min citire
Prunele vă scapă de constipație - prunele1-1564738142.jpg
Prunele proaspete, dar și cele uscate, sunt bogate în minerale și ologoelemente, conținând potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier, zinc, cupru, mangan. Pe lângă toate acestea, sunt bogate în vitaminele A, B1, B3, B5, B6, C și K, iar sucul acestora este o bună sursă de fier, fiind recomandat îndeosebi vegetarienilor.
De asemenea, prunele, indiferent de soi, sunt excelente surse de fibre și de sorbitol (un polialcool înrudit cu glucoza), indicate pentru intestine. Totodată, acestea au un efect laxativ ușor, pentru unii chiar prea puternic. Cura cu prune de o zi sau două este indicată celor care suferă de constipație cronică.
Prunele uscate sunt mult mai concentrate, fiind obținute prin deshidratarea prunelor proaspete. Acestea au un conținut de glucide de 70%. Acțiunea laxativă este intensificată, deoarece fibrele și sorbitolul sunt mai concentrate. În plus, prunele uscate și sucul lor conțin derivați de hidroxifenilisatină, care stimulează activitatea mecanică a colonului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0337 secunde