Rezidenții români ar primi salarii de cinci ori mai mari în țările din UE

287
2
Rezidenții români ar primi salarii de cinci ori mai mari în țările din UE - medicispitale-1333051815.jpg
Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România are loc și astăzi în Capitală. Participanții la evenimentul care a început ieri, au analizat situația medicilor din țara noastră și solicită autorităților, printre altele, deblocarea posturilor în sistemul sanitar, excluderea medicilor din categoria de bugetari, majorarea veniturilor medicilor, condiții de muncă decente, dar și reducerea birocrației și simplificarea documentelor medicale în relația medic-pacient.
Reprezentanții Colegiului Medicilor au menționat că în România, la ora actuală lucrea-ză 20.648 de medici în 396 de spitale. Toate specialitățile sunt deficitare în privința numărului de medici, însă unele dintre ele sunt extrem de afectate de lipsa cadrelor medicale.
"Printre cauzele actualei situații din sistemul sanitar se numără tăierea salariilor, asimilarea medicilor cu bugetarii și funcționarii publici, condițiile de muncă și migrația medicilor. Dacă în România, un medic rezident câștigă 200 de euro, iar un specialist, în medie, 495 de euro, în țările Uniunii Europene media este de 1.100 de euro pentru un medic rezident și 7.995 de euro pentru un medic specialist", a declarat dr. Vasile Astărăstoae, președin-tele Colegiului Medicilor din România.

Comentează știrea

gogu
30 martie 2012
nesimtire sa ceri in conditiile actuale

Cind or cistiga si ceilalti romani salarii asemanatoare ca sa aveti de unde lua 7000 euro pe luna o sa fie ok pina atunci va faceti de ris cu asemenea sume,pina si 500 euro pe luna e destul ptr romania(de spagi nici sa numai pomenim)

gogu rezidentu'
20 septembrie 2012
doh...

Mai sa fie, chiar asa? :) Nu platesti omul dupa nivelul de calificare, importanta meseriei etc? De acord, cu 7000 de euro ne facem de ras. Dar cu 700 de lei, va faceti voi... Un rezident nu ia niciun fel de spaga, nu are cum. Ramane sa traiasca cca 5 ani cu banii astia, care nu ajung nici pentru chirie si mancare. In absolut orice stat civilizat european, iti raman cateva sute de euro, dupa ce platesti mancare, chirie, utilitati. In Romania - cine mai are, dupa 5 ani de exp cca 1000 de lei salariu (nu vorbim de paznici, casiere etc - desi oricum e putin)? Majoritatea celor cu studii superioare au la inceput un salariu nu mai mic de 1000 de lei, dupa care creste rapid. Stii cat are un medic specialist, cu primariat, 30+ ani de exp? 1800 de lei, aproape cat ia dupa 1-2 de experienta un lucrator in IT sau intr-o banca Cum se gasesc bani pentru orice alte meserii (vezi cat are un sofer sau un mecanic auto) numai pentru medici nu? Hai sa vedem salariile din Frante de ex: http://www.worldsalaries.org/france.shtml Mai sa fie, ce ne cred unii prosti... Cat are un frizer intr-un salon nu foarte rasarit? Cat are un lucrator la Electica? Cumva vreo 1500 de lei minim, asta dupa numai cativa ani de lucru, fara studii superioare, deci mai mult decat un medic? Sa fim seriosi, v-ati invatat cu sanatatea gratis (sau platita cu 5% din salariile voastre de 3 lei, asta daca nu sunteti someri, asistati). Peste multi ani, veti ajunge sa nu mai aveti cui canta poezia asta, ca n-aveti de unde... N-ai? Nu primesti. Sanatatea costa! Cand oi vedea strazile goale, casele fara caldura, magazinele in faliment ca n-au cui vinde plasme etc - atunci voi crede ca romanii au saracit. Pana atunci...

Articole pe aceeași temă

Joi, 03 Noiembrie 2011
Stire din Sănătate : Medicii români trebuie protejați
Pagina a fost generata in 0.1906 secunde