"Să vă ia naiba! Dacă am născut prin cezariană nu înseamnă că îmi este ușor" / O proaspătă mămică a răbufnit, după valul de critici

871448
29

Articole de la același autor

Mulți văd nașterea prin cezariană ca pe o procedură simplă și lipsită de complicații și nu ca pe o "naștere adevărată". O proaspătă mămică din Missouri a decis să demonteze toate ideile preconcepute despre operația cezariană, printr-un mesaj postat pe facebook.


Nașterea nu este ușoară. Indiferent de modul în care bebelușul vine pe lume, corpul mamei trece printr-o serie de schimbări dureroase. De cele mai multe ori, oamenii au tendința să nu vadă operația de cezariană ca ceea ce este, o naștere în adevăratul sens al cuvântului. Raye Lee, o mămică din Missouri a ales să facă publică experiența ei din timpul nașterii prin cezariană, pe contul de Facebook. Mesajul emoționant a fost însoțit de imagini care vorbesc de la sine și care au făcut postarea virală.


"Operație de cezariană? Deci tu de fapt nu ai născut. Cred că a fost plăcut să alegi calea cea mai ușoară" Ah, da! Operația mea de cezariană de urgență a fost pur și simplu o chestiune de comoditate. A fost convenabil să fiu în travaliu pentru 38 de ore, iar apoi, fiecare contracție să îi oprească inima copilului. Să ți se spună că faci progrese mari și că nu va fi nevoie de o cezariană, însă apoi să ți se spună că trebuie să te pregătești pentru operație, nu este deloc un șoc. Nu a avut nicio legătură cu faptul că din punct de vedere fizic nu am putut naște și că nu mi s-a dat altă opțiune pentru a salva viața copilului meu. Oh, și după o astfel de operație este floare la ureche recuperarea.


Greșit! Acesta a fost cel mai dureros lucru pe care l-am experimentat în toată viața mea. Acum fac parte din grupul mămicilor dure, care au o cicatrice ce demonstrează că au avut un bebeluș soc din ele și au trăit să spună povestea. 
(Știi, poți să mori în timpul unei astfel de proceduri).


Să ai un copil care este scos țipând dintr-o incizie de doar 12 cm, care se lărgește, se întinde și face ca toate straturile de grăsime, mușchi, organe să se rupă și continuă pentru a ajunge mai bine la copil, este o experieță cu totul diferită față de cum mi-am imaginat eu nașterea fiului meu. 


Nu a fost deloc plăcut, și nici acum nu este.


Îți folosești mușchii abdomenului pentru absolut orice, chiar și atunci când ești așezat. Imaginează-ți că nu îi poți folosi pentru că au fost mutilați, rupți de un medic, care nu au fost capabil să îi repare de mai bine de 6 săptămâni. Este un proces natural pe care trebuie să îl facă propriul corp.


Atunci când o asistentă îți spune să încerci să te dai jos din pat, iar durerea unui corp tăiat și cusut te împietrește, începi să realizezi ironia atunci când cineva spune că este cea mai ușoară cale. Deci, să vă ia naiba pe voi și felul în care vedeți ceea ce am făcut. Sunt cea mai puternică femeie pe care o cunosc, nu doar pentru mine ci și pentru frumosul meu fiu. Aș trece din nou prin asta, în fiecare zi, doar pentru a mă asigura că o să fiu capabilă să-i văd fața zâmbitoare."


Sursa: Qbebe.ro 


Comentează știrea

29 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
O mamica
30 august 2016
Cezariana

Cezariana...intervenție chirurgicală.cu toate riscurile ei.cele care nu au trecut prin asa ceva..gura mica.de sfaturi e plin podul.am doi copii minunați unul nascut normal si celalalt cu cezariana..si nu ca am vrut eu asa a fost cel mai sănătos ptr el.ca ptr mine a fost cumplit.La primul am simtit durerea pana a iesit după am uitat..nici nu mai contează cate ore am stat in travaliu cat ma tăiat sau cat mai ma.m rupt pe langa tăietură a trecut.am putut sa iau copilul la piept singura in câteva zile am fost refăcută complet.dar după cezariana ..când asistență ma trimis pe salon am cazut din picioare pe bune..ridicat ul din pat a devenit o corvoadă. .nu puteam sa il ridic din patut.nu vb de cicatrice pe viața.e acoperită de chilot si nu o vad ..dar durerea si acum..după 5ani o simt..cum zicea bunica..esti starea vremi de acum...poate ca a fost o experienta neplăcută. .alta intervenție nu mai am..dar când ma uit in ochii copiilor mei..jur..ca a meritat.

John Doe
31 august 2016
Despre incultură și nașteri

Felicitari, Daniela, pentru ca ai devenit mamica. Stiu, ti-a fost greu..cezariana e totusi o operatie. Dar ia gandeste-te tu putin: daca alegeai cezariana din prima, nu trebuia sa astepti si sa suferi cele 38 de ore de travaliu care i-au pus in pericol viata ta si a copilului tau. Daca ai asteptat ATATA timp, ca la urma sa fii fortata de medici sa alegi cezariana, da-mi voie sa-ti spun ca esti inconstienta si iti meriti suferinta. "O sa nasc natural ca sa nu zica ceilalti ca am ales calea usoara, vreau sa fiu o mamica eroina..", probabil asta gandeai. Cezariana e mult mai usoara ca nasterea naturala pe termen scurt, putin mai grea pe termen lung. Ai vrut sa faci o struto-camila si sa periclitezi viata copilului ta, asa ca n-am decat cuvinte de "lauda". Dar pana la urma care e mandria in a naste natural? Si de unde stigma asupra femeilor care aleg cezariana? Serios, pe cine intereseaza? Cine ar fi atat de retardat mintal incat sa te blameze pentru ca ai facut cezariana? Pana la urma e vorba de sanatatea ta si a copilului, nu de ce zic altii. Pune mana si citeste o carte de specialitate in domeniu, consulta un medic mai rasarit si o sa auzi exact ce ti-am spus eu. Bafta la urmatoarea cezariana, nu te mai complica aiurea.

Maria
31 august 2016
Nasterea

Da si eu am nascut prin cezariana o fetita de 4,200 kg cele mai dueroase au fost primele 3 saptamani apoi am venit acasa si stand doar eu cu sotu si fetita am fost nevoita sa ma descurc sg cu fetita. Am avut noroc ca am un organism puternic si an rezistat. Dar va zic sincer ca nasterea e tot nastere indiferent de metoda ei. Durerea e durere la fel indiferent cum e. Asa ca cei ce nu stiti nu vb aiurea .

mămică
31 august 2016
asistente

Doamna Daniela...nebune sunteti voi care nu va faceti meseria ca asistente...sunteti foste femei care nu au fost satisfăcute sexual, frustrate ca nu sunteti la nivelul gravidei de pe masa de operator, si mai rău ca încă sunteti o mulțime prin spitale...o bătaie crunta ca o cezariana pe viu meritati voi...stati dracului acasa daca nu va convine

Nicoleta
31 august 2016
Cezariana

Sunt si eu o mamica de baietel care a nascut prin cezariana.Nu a fost alegerea mea ci a medicului pt ca baietelul meu nu cobora si contractiile mele erau de scurta durata.am stat in travaliu 10 ore cu niste moase care nici nu s.au uitat la mn si intr.un final la ora 20:30 sa imi zica moasa " gata suna.l pe barbactu si spune.i ca te operam" pt ca sotul ma suna sa ma intrebe cum ma simt.norocul meu a fost ca am nimerit o asistenta in sala de operatie care a stat langa mn pe tot parcursul operatiei si a vorbit ff frumos cu mine si apoi toata noaptea a avut grija de mine.despre durerile de dupa operatie nu pot sa va spun cat de dureroase au fost,ridicatul din pat...pfff groaznic dar cand ma uit la baietelul meu uit tot ce sa intamplat. Despre asistentele astea care sunt recalcitrante si care asteapta bani pt a avea grija de noi cele care nastem le spun sa isi schimbe meseria daca nu le convine.cat am stat in maternitate nu am dat nici un leu la nici o asistenta.asta le este meseria si sunt platite pentr a avea grija de paciente dar nu sa tipe la noi.

didina
31 august 2016
pentru john doe

prietene, nu ai citit articolul, pe doamna din articol nu o chema daniela si a nascut in missouri, ceea ce inseamna SUA daca nu ma insel. Si ghici ce!?! Acolo cezariana nu este o optiune, acolo stai in travaliu pana si 48 de ore daca e nevoie si abia apoi ti se face operatia de cezariana, dupa ce s-au epuizat toate celelalte variante. Acolo nu negociezi cu doctorul in prealabil in ce fel o sa nasti. Stii de ce, mr. doe? Pentru ca acolo platesc asigurarile si daca aia de la asigurari nu sunt convinsi 110% ca cezariana era necesara, nu o deconteaza, urmand sa o plateasca doctorul care a efectuat-o. Soooo... citeste mai atent data viitoare!

Magdalena
31 august 2016
Cezariana

Si eu am născut prin cezariana, a fost alegerea mea deoarece este mai puțin traumatizant pt. copil cezariana decât nașterea normala, a doua zi la pansat doctora a spus ca daca nășteam normal copilul nu trăia pt. ca a avut cordonul înfășurat de 2 ori, acum urmează al doilea băiat tot prin cezariana nu vreau sa risc viață copilului, ca mie o sa îmi fie mai greu sa îmi revin asta nu mai contează când copilul e bine sănătos.

Coca
31 august 2016
Nasterea

Eu am 3 copiii, prima a fost cezariana, al doilea nastere naturala provocata si al treilea copil nastere naturala suna la suta fara epidural. Nici una dintre ele nu este usoara dar din experienta mea nasterea naturala e mái grea decat cezariana Nu inteleg un lucru pe vremea mamelor noastre erau doar nasteri naturale iar copiii nu aveau nici un risc,iar cezariana era o urgenta,acum se spune ca daca nasti natural copilul este expus la risc nu este adevarat depinde de la caz la caz bineinteles, eu va vorbesc din propria experienta

Coca
31 august 2016
Pt doamna Daniela

Da intr_adevarat cand facem dragoste tipam de placere iar pe patul de nastere urlam cat ne tine gura e ceva firesc si natural nu e loc de comparatie intre cele doua Eu una am urlat cat m-am tinut gura nu ai control in momentele acelea iar dumneavoastra nu trebuie sa fiti rautacioasa in privinta aceasta iar cand v-ati ales miseria ati facut práctica si stiati ce implica o nastere Sunteti demna de mila la felul cum va adresati MAMICILOR toate meritam respect

CRYS
31 august 2016
PENTRU DOAMNA CARE A NASCUT PRIN CEZARIANA

Draga doamna vreau sa va spun sa fiti curajoasa in orice clipa desi nu este usor,Donmu sa va binecuvanteze viata si clipe de fericeire va doresc alaturi de puncul dvs.Si eu am trecut prin astfel de momente,nimeni nu poatw intlwge,decat o mama,nu luati in seama ce zic si cred cei din jur.Este mereu cineva Sus care va pazeste!

29 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.178 secunde