Se înmulțesc depresivii

180
Se înmulțesc depresivii - 9afc97fe5dd1689adf1940721c0c1909.jpg
Specialiștii estimează că, la ora actuală, unul din trei români suferă de tulburări depresive. Cu toate acestea, nu există statistici exacte în domeniu, spun psihiatrii, căci doar o mică parte dintre cei afectați se tratează. Medicii spun că numărul cazurilor de depresie a crescut în contextul neajunsurilor financiare, pierderii locurilor de muncă, reducerii salariilor și a problemelor sociale generate. De asemenea, cazurile de depresie se înmulțesc odată cu venirea sezonului rece, iar principala cauză este lipsa luminii solare, spun specialiștii.
De cele mai multe ori, starea de oboseală și de somnolență, care sunt simptome ale depresiei, sunt atribuite în mod greșit programului prelungit de lucru și stresului. De asemenea, diagnosticul de depresie presupune și o stare permanentă de disconfort psihic, reducerea randamentului profesional și scăderea interesului față de activități considerate, altădată, plăcute. Deși se recunosc în aceste simptome, puțini sunt cei care apelează la sprijinul unui medic specialist. Tratamentul constă în terapie cognitiv - comportamentală sau administrarea de medicamente și are efecte dacă este respectat cu strictețe. În caz contrar, există riscul de recidivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0422 secunde