Decizie finală!

Spitalul Județean, dat pe mâna unui privat

447
< 1 min citire
Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Constanța s-a întrunit, în cursul zilei de ieri, pentru a discuta pe marginea proiectelor care vor fi derulate în acest an. Principalul subiect pus în discuție a fost forma de manageriat a spitalului. Ședința a durat aproape patru ore, iar la final membrii Consiliului au decis: cea mai mare unitate spitalicească din județul nostru va fi condusă de o firmă privată. Aceasta este calea prin care cheltuielile vor fi eficientizate, iar spitalul va fi condus într-un mod unitar, au invocat cei trei membri reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța.
Astfel, urmează să fie realizat un caiet de sarcini, care trebuie să fie aprobat de președintele CJC, iar apoi va fi organizată procedura de licitație pentru achiziționarea serviciului de consultanță și management spitalicesc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0346 secunde