Spitalul Municipal Mangalia, modernizat cu ajutorul donațiilor

202

Articole de la același autor

Din această toamnă, pacienții din Mangalia și din zonele limitrofe beneficiază de aparatură medicală ultra-performantă, iar medicii au acum un ajutor de nădejde în diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor oculare, dar și pentru tratarea și investigarea copiilor. 


Secția de Oftalmologie a Spitalului Municipal din Mangalia a fost dotată cu echipament medical de ultimă generație, în valoare de 30.000 de euro. Aceasta a fost dotată de Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA) și a fost inaugurată la începutul lunii septembrie. 


"În fiecare an, ne propunem să dezvoltăm parteneriate cu instituții din România pentru dezvoltarea de proiecte în diferite domenii, de la educație, la sport și de la cercetare, la sănătate. Astfel, am reușit să stabilim o serie de colaborări puternice și să investim în acele zone în care există o nevoie reală. Acesta a fost și cazul Secției de Oftalmologie a Spitalului Municipal din Mangalia și ne bucurăm că am putut veni în ajutorul medicilor și pacienților de aici cu echipamentele de care aveau nevoie", a declarat Excelența Sa, Osman Koray Ertaș, ambasadorul Republicii Turcia la București.


Printre echipamentele cu care a fost dotată secția de oftalmologie se numără un autorefractometru modern, menit să asigure o practică eficientă și o sporire a confortului pacientului, și un perimetru computerizat, pentru testarea rapidă și precisă a câmpului vizual. De asemenea, din seria noilor dotări ale secției fac parte un aplanotonometru, ochelari de probă, exoftalmometru și pachete de lentile pentru gonioscopie. Noul ecobiometru are o capacitate rapidă de procesare a datelor, înregistrare a lor, dar și avantajul conectării aparatului la un computer. 


"Cele 13 echipamente de ultimă generație pe care TIKA le-a oferit Secției de Oftalmologie sunt deja puse în funcțiune, iar pacienții beneficiază de tratamente la cele mai înalte standarde. Suntem interesați să consolidăm relațiile dintre România și Turcia și vom continua să dezvoltăm astfel de proiecte", a adăugat Haci Ahmet Daștan, reprezentant TIKA. 


Camera de primiri urgențe pediatrie, dotată
Spitalul Municipal din Mangalia face parte dintr-un proiect prin care se dorește modernizarea și dotarea secției de primiri urgențe pediatrie, Kids EmergenSEA. Suma alocată acestui proiect, finanțat de Raiffeisen Bank, este de 10.000 euro.


Astfel, se va achiziționa un electrocardio-graf, un defibrilator și se va înființa un laborator de analize medicale. "Spitalul din Mangalia deservește toată populația din sudul județului Constanța. Problema este că în timpul verii se dublează numărul de copii, deoarece aceștia sunt veniți din toată țara, ca urmare a vacanțelor pe litoral. Spitalul nu are dotările necesare. Numărul copiilor ajunși la secția de primiri urgențe ajunge, vara, și la 180 de copii pe zi, ceea ce duce la creșterea numărului de așteptare și nu este efectiv timp să fie rezolvate toate", a explicat Adelina Toncean, susținător al proiectului.


Din cauză că sunt prea multe cazuri, unele, care nu pot fi rezolvate la Spitalul Clinic din Mangalia, ajung la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" din Constanța (SCJU), și chiar managerul spitalului, dr. Cătălin Grasa, spunea că acest lucru duce la aglomerarea secției de urgență și la suprasolicitarea medicilor.


Persoanele implicate în promovarea proiectului au făcut acest lucru voluntar, urmând ca banii alocați proiectului să fie îndreptați exclusiv pentru achiziționarea echipamentelor medicale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 Septembrie 2016
Stire din Cultură-Educație : Procesiune religioasă  pe străzile Mangaliei
Pagina a fost generata in 0.3158 secunde