Ultimul mesaj al lui Vlad Voiculescu, în calitate de ministru al Sănătății

436
1
Ultimul mesaj al lui Vlad Voiculescu, în calitate de ministru al Sănătății - mesajvladvoiculescu-1483609666.jpg

Articole de la același autor

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că tocmai a predat ștafeta, conform legii, noului ministru al Sănătății, Florian Bodog, cu câteva minute în urmă. Acesta și-a îndreptat încă o dată gândurile spre toți cei care i-au apreciat munca: 


"Dacă am reușit ceva, în acest scurt mandat, este pentru că oamenii din fotografie mi s-au alăturat. Unii au venit cu mine de la început, alții au venit pe parcurs. Unii au rămas toată perioada, alții au putut rămâne doar pentru câteva luni. Unii au fost plătiți, alții au lucrat în mod voluntar.


O parte erau deja în București, mulți au venit din Cluj, Timișoara, Sibiu, Craiova, Brașov, Londra, Oxford, Frankfurt, Viena, Washington.


Nimeni nu a fost pila cuiva, nimeni nu a venit aici pentru a-mi fi loial mie sau altcuiva. Toți au venit cu dorința onestă de a face ceva pentru țara lor. Oricât de ciudat ar suna asta, în astfel de vremuri, e purul adevăr.


Mi-ar plăcea ca sistemul medical să aibă ceva din pasiunea, intransigentă, dragostea și puterea medicilor și farmaciștilor din echipa mea. Mi-ar plăcea ca pacienții să aibă înțelepciunea să asculte și să fie ascultați așa cum au fost în această echipa. Mi-ar plăcea ca orice ministru al sănătății să aibă norocul de a avea alături experți în politici publice de sănătate, arhitecți de spital, manageri de spital, manageri de proiect și comunicatori dintre cei mai buni.


Mi-ar plăcea ca funcționarii din instituțiile statului să aibă cinstea și energia inepuizabilă a funcționarilor din echipa mea. Mi-ar plăcea ca istoria să mai permită acestei țări să îi aducă acasă pe cei plecați, așa cum a făcut-o acest guvern. Mi-ar plăcea ca această echipă să fi redat câtorva încrederea că se poate.


Mi-ar plăcea să mai văd în viața asta oameni atât de buni, adunați pentru a îi servi pe ceilalți. Și am să văd.


PS: Pentru a preîntâmpina orice îngrijorare despre «căți consilieri a avut V. V.»: nu sunt toți consilierii mei . Numărul este același, cel puțin din 2010 încoace (vezi HG 144/2010). Dacă există o diferență față de alte echipe de la MS, sigur nu este una de cantitate.


Și da, chiar dacă au fost în străinătate, ăștia ai mei chiar își iubesc țara și au lăsat multe în urmă ca sa vină să o servească, mai precis, împreună au peste 60 de ani de experiență internațională, diplome și stagii la cele mai performante universități ale lumii: Oxford, London School of Economics, John Hopkins University, London Business School, European Institute for Public Administration Maastricht, Vienna University of Economics and Business Administration, Erasmus University Rotterdam sau University of Paris VIII.


Lor și vouă, tuturor, vă mulțumesc.
Asta este România mea!" 




Comentează știrea

Coca Rinciog
5 ianuarie 2017
Spitalele din tara

Nu stiu in ce realitate ati trait dle Ministru.Intamplator am ajuns si eu intr-un spital din Bucuresti,sa ma fereasca Dumnezeu sa mai am aceasta experienta.Nu va pot spune decat ca rar mi-a fost dat sa vad si sa simt o lipsa de a omenie ca atunci.Cred ca si un pai daca as fi fost m-ar fi vazut mai repede.Atat medicii,asistentele cat si femeile de serviciu se poarta cu un om care are totusi 49 de ani ca si cum ei sunt Dumnezeu si noi muribunzii niste nimicuri care ii incurcam.Stau si ma intreb cu un batran cum se poarta?Vorbele sunt frumoase realitatea este cutremuratoare!O zi buna!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4878 secunde