Campanie umanitară

Un copil de 11 luni are nevoie disperată de ajutor!

172
Un copil de 11 luni are nevoie disperată de ajutor! - copilbolnav-1378994883.jpg

Articole de la același autor

Pentru fiecare părinte, sănătatea copilului său este cel mai important lucru, iar atunci când apar problemele, acesta este dispus să facă orice pentru a-l ajuta. Așa este și cazul unei mămici din Constanța, care se luptă pentru ca băiețelul ei de doar 11 luni, Andrei, să aibă șansa unei vieți normale. 

"Imediat după naștere, copilul meu a fost diagnosticat cu o boală extrem de rară, dar foarte gravă: paralizie bilaterală de diafragm, adică o insuficiență respiratorie severă care necesită un aparat special de ventilație mecanică. Nu s-a putut face nimic pentru el la Constanța, fapt pentru care am fost nevoiți să ajungem la București. Din luna octombrie a anului trecut, este internat la secția de terapie intensivă a Spitalului «Marie Curie», pentru că acolo există un astfel de aparat.

Din păcate, în România nu există însă tratamentul și nici aparatura care să îl salveze, astfel că singura șansă pentru el este de a merge în străinătate. Doar că, pentru a ajunge acolo, avem nevoie de 40.000 de euro, bani pe care nu îi avem în acest moment. Sper să găsim înțelegere și ajutor și să îl putem vedea cum crește mare, pentru că a fost un copil tare dorit", ne-a spus mama lui Andrei, Camelia Gheorghe. 

Orice ajutor este important pentru Andrei-Eduard! De aceea, persoanele care doresc să facă un gest pentru acest copil pot dona în contul RO12BTRLRONCRT0200448001 - Banca Transilvania, Titular cont: Gheorghe Camelia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 30 August 2013
Stire din Social : Dăruiți-i o speranță Denisei!
Vineri, 19 Aprilie 2013
Stire din Cultură-Educație : "Un iepuraș pentru un copilaș"
Sâmbătă, 24 Noiembrie 2012
Stire din Diverse : Cea mai tare aventură off-road din Dobrogea
Pagina a fost generata in 0.5524 secunde