Un poponeț rotund este semn de sănătate

410
< 1 min citire
Un poponeț rotund este semn de sănătate - d94de3696df7260a4bb04c5d443c44c3.jpg
Femeile se alarmează când apar cele câteva kilograme în plus, mai ales dacă "șunculițele" sunt așezate în zona șoldurilor, fundului sau coapselor. Experții medicali de la Oxford susțin însă că este benefic pentru sănătatea femeii dacă au un posterior proeminent sau șolduri pline, căci grăsimea din aceste zone are darul de a proteja împotriva problemelor inimii și afecțiunilor metabolice.
Studiile desfășurate de oamenii de știință de la această instituție demonstrează că grăsimea din jurul pulpelor și de pe posterior este greu de eliminat, comparativ cu cea de pe talie. Acest aspect este însă benefic, întrucât atunci când grăsimea este "dată jos" într-un timp foarte scurt are loc o eliberare de citochine, substanțe ce contribuie la inflamarea corpului și la declanșarea afecțiunilor cardiovasculare. Totodată, arderea grea a grăsimii de pe șolduri favorizează și eliberarea unui hormon cu rol de protejare a arterelor sanguine.
În schimb, excesul de grăsime din zona stomacului mărește riscurile de diabet și boli de inimă. "Ceea ce contează este forma și locul unde se adună grăsimea", a afirmat coordonatorul studiului desfășurat la Universitatea Oxford.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0457 secunde