Un singur caz confirmat cu TBC la Palatul Copiilor Constanța

165
1
Un singur caz confirmat cu TBC la Palatul Copiilor Constanța - unsingurcazconfirmat-1402937495.jpg

Articole de la același autor

Încă de luna trecută, de când a fost declanșată ancheta epidemiologică de la Palatul Copiilor din Constanța privind cazurile de îmbolnăvire de TBC a profesorului de înot și a uneia dintre elevele acestuia, 900 de copii au ajuns la Dispensarul TBC Constanța pentru a fi testați. Medicii spun că, pe lângă cele două cazuri confirmate în luna mai, internate deja în două unități sanitare de profil din țară, un singur caz a mai fost depistat.

"Din 900 de copii care au ajuns la dispensar și au fost testați pentru TBC, 48 au făcut teste suplimentare în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare. Acestora le ieșiseră pozitive acele teste IDR, adică cele care confirmau că sunt purtători ai bacilului Koch, declanșator al bolii TBC, astfel că echipa medicală a decis investigarea amănunțită. În urma tuturor investigațiilor, s-a dovedit că un singur copil are TBC, însă este foarte posibil ca acesta să fi contactat boala din familie și nu neapărat de la bazinul de înot de la Palatul Copiilor", a declarat, pentru Cuget Liber, dr. Alina Ștefan, medic - șef al Dispensarului TBC Constanța.

Mai mult, medicul sfătuiește părinții să continue să își ducă copiii la cursurile de înot de la Palatul Copiilor, pentru că locația nu pune în pericol sănătatea acestora.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 Iunie 2014
Stire din Cetățenești : De ce ne ia  cu amețeală
Pagina a fost generata in 1.079 secunde