Vaccin împotriva dependenței de cocaină

273
< 1 min citire
O echipă de cercetători de la Universitatea Yale și Baylor College of Medicine a anunțat că un vaccin împotriva dependenței de cocaină a avut rezultate promițătoare la testele efectuate pe subiecți umani. Oamenii de știință spun că efectul vaccinului este reducerea cantității de droguri consumată de fiecare voluntar și creșterea numărului de anticorpi din organism, al cărui rol este anihilarea acțiunii cocainei, înainte de a ajunge la nivelului creierului. Testele clinice au fost efectuate timp de șase luni, pe un eșantion de 115 persoane dependente, dintre care 58 au fost vaccinate, iar 57 au primit un placebo.
Vaccinul a determinat producerea unei cantități de anticorpi suficientă pentru a bloca efectele drogului în cazul a 38% dintre subiecți. În cadrul grupului, consumul de cocaină a scăzut semnificativ, o parte dintre voluntari renunțând la drog.
Efectele vaccinului nu au durat mai mult de două luni. "Un tratament optim ar implica, fără îndoială, vaccinări repetate pentru menținerea unui nivel adecvat de anticorpi", au explicat autorii studiului, publicat în ediția din luna octombrie a revistei Archives of General Psychiatry.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde