Vaccinul antigripal, încă disponibil pentru constănțeni

73
Vaccinul antigripal, încă disponibil pentru constănțeni - vaccinulantigripalestedisponibil-1392221060.jpg

Articole de la același autor

Deși Ministerul Sănătății a declarat campania de vaccinare antigripală închisă oficial, conducerea Direcției de Sănătate Publică Constanța susține că mai sunt doze de vaccin disponibile, astfel că cei care vor să se vaccineze în perioada următoare se pot adresa medicilor de familie. 
"Din cele 32.500 de doze comandate de la Ministerul Sănătății, au fost utilizate 31.000 și au rămas 1.000 disponibile la medicii de familie. Știm că ministerul a transmis informația că s-a încheiat campania, dar, la Constanța, vaccinul este încă disponibil. Decizia a fost luată ca urmare a tendinței circulației infecțiilor respiratorii. Problema celor care au intenția să se vaccineze în această perioadă este că anticorpii de după vaccinare se dezvoltă abia după două săptămâni, astfel că, dacă evoluția acestor infecții va crește, ei nu vor mai fi feriți de boală prin vaccinare", a declarat dr. Mihaela Dinisov, director medical al DSP Constanța. 
Cât privește măsurile pe care instituția constănțeană le va lua pentru a preveni cazurile de îmbolnăvire cu virusul AH1N1, medicii spun că există o comisie în cadrul fiecărui spital care supraveghează pacienții internați. Mai mult, sunt medici santinelă din rândul medicilor de familie care recoltează probe de la pacienții care ajung în cabinetele medicale și care sunt transmise către DSP. 
"Trebuie totuși să avem în vedere că, în cazul deceselor cauzate de virusul AH1N1, existau și boli asociate", a completat dr. Dinisov. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 04 Februarie 2014
Stire din Sănătate : E bine sau nu să ne vaccinăm copiii?
Pagina a fost generata in 0.656 secunde